Garrincha de România**

Redactor:
Andru Nenciu
Garrincha de România**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Starul brazilian Garrincha, campion mondial în 1958 și 1962, a rămas în istoria fotbalului prin driblingul său impecabil, dar și prin faptul că avea un picior mai scurt cu șase centimetri. Cazul său nu e însă unicat.

Antrenorul momentului în fotbalul românesc ascunde un secret cunoscut doar de o mână de apropiați. Dan Petrescu a avut o carieră de fotbalist la cel mai înalt nivel: o finală de Cupa Campionilor Europeni jucată cu Steaua în 1989, 95 de meciuri și 12 goluri pentru națională, prezențe la turnee finale și elogii culese din campionatele Italiei și Angliei. Toate aceste borne ascund însă o particularitate pe care „Bursucul” a dus-o cu el încă de la naștere. Culmea, nu i-a influențat absolut deloc cariera, deși intră sub incidența anormalului. Dan Petrescu are un picior cu trei centimetri mai scurt decât celălalt. „Așa m-am născut și poate nu aș fi aflat niciodată dacă nu s-ar fi descoperit acest lucru pe când jucam în Italia”, povestește „Bursucul”.

Totul a ieșit la iveală în urma unui consult medical cauzat de dureri la spate. În condițiile inegalității picioarelor, s-a creat o presiune pe coloana vertebrală, astfel că Dan Petrescu a ajuns la doctor. Verdictul nu l-a îngrijorat. „A trebuit să fac gimnastică recuperatorie și să port în timpul meciurilor și la antrenamente o talonetă specială în gheată pentru a-mi ridica piciorul”, își amintește antrenorul Unirii Urziceni. Interesant este că mama lui Dan Petrescu nu a știut acest amănunt. „Eu abia acum aflu. Dacă doctorii i-au găsit un picior mai scurt, așa o fi”, a declarat Florica Petrescu.

La Chelsea, luat pe semnătură

După Cupa Mondială din 1994, unde a avut o prestație de excepție, Dan Petrescu s-a transferat din Italia în Anglia. Un sezon la Sheffield, urmat de „experiența vieții sale”: cinci ani la Chelsea.

„Bursucul” avea 28 de ani când a ajuns pe Stamford Bridge. La controlul medical i-au fost însă depistate unele probleme la spate, cauzate de inegalitatea picioarelor. „Doctorii nu mi-au dat un verdict vaforabil, însă managerul de atunci, Glenn Hoddle, a garantat pentru mine. Practic, m-a luat pe semnătură”, își amintește antrenorul campioanei. Temerile londonezilor erau legate în primul rând de investiția propriu-zisă. Chelsea plătise pentru Petrescu 2,2 milioane de lire sterline, un nou record la vremea respectivă pentru albaștri. Chelsea și-a luat totuși o măsură de siguranță: a anuțat că plătește banii eșalonat, în funcție de evoluția lui Dan Petrescu. „Bursucul” i-a cucerit însă imediat pe englezi, astfel că amănuntul legat de micul său beteșug a fost dat uitării.

Cine e Garrincha?
Născut în octombrie 1933, Manuel Francisco dos Santos, sau pe scurt Garrincha, a fost considerat cea mai mare extremă din toate timpurile. S-a născut cu malformații multiple, era sașiu, avea coloana deformată și probleme la ambele picioare, dar asta nu l-a împiedicat să fie un magician al mingii. A jucat aproape toată cariera la Botafogo (Brazilia). Dublu campion mondial, a murit în 1983, lăsând în urmă 14 copii (neoficial, cifra este de 18).

Și Beckham e imperfect
David Beckham aflat cu surprindere, atunci când s-a transferat la Real Madrid, că are un picior mai scurt. „Am făcut atâtea vizite medicale până acum și nimeni nu a descoperit nimic”, a comentat englezul. El a refuzat să joace cu o talonetă specială în gheată, pe motiv că nu ar putea să o suporter.

Părerea specialistului
Program special compensatoriu
Doctorul Pompiliu Popescu a văzut atâtea la viața sa încât o problemă de inegalitate a picioarelor i se pare minoră. „Nu este ceva anormal. Au mai fost cazuri, chiar și de jucători cu un picior mai subțire decât celălalt. Există programe compensatorii și din câte știu Dan Petrescu a efectuat exerciții de gimanstică speciale pentru coloană, astfel încât problema să nu dezechilibreze. În orice caz, nu influențează negativ capacitatea fotbalistului de a juca”, a declarat medicul naționalei.

 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Șofer român, erou în Spania! A împins cu TIR-ul o mașină blocată în inundațiile devastatoare
Șofer român, erou în Spania! A împins cu TIR-ul o mașină blocată în inundațiile devastatoare
”Ați văzut”. Ange Postecoglou, convins de Radu Drăgușin: i-a descris prestația cu Manchester City într-un cuvânt
”Ați văzut”. Ange Postecoglou, convins de Radu Drăgușin: i-a descris prestația cu Manchester City într-un cuvânt
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
Cutremur în Bănie! Costel Gâlcă, OUT de la Universitatea Craiova? Planul lui Mihai Rotaru
Cutremur în Bănie! Costel Gâlcă, OUT de la Universitatea Craiova? Planul lui Mihai Rotaru
Dieta-minune a Simonei Gherghe | Ce a consumat vedeta tv pentru a slăbi 5 kilograme, într-un timp scurt
Dieta-minune a Simonei Gherghe | Ce a consumat vedeta tv pentru a slăbi 5 kilograme, într-un timp scurt
O nouă nuntă în familia Sterp! Daniela și Culiță Sterp se pregătesc de marele eveniment. Bucurie mare pentru fani!
O nouă nuntă în familia Sterp! Daniela și Culiță Sterp se pregătesc de marele eveniment. Bucurie mare pentru fani!
Marius Şumudică, acuzat că i-a făcut o nedreptate unui jucător de la Rapid: ”Nu îţi aduce nimic. Absolut deranjant”
Marius Şumudică, acuzat că i-a făcut o nedreptate unui jucător de la Rapid: ”Nu îţi aduce nimic. Absolut deranjant”
BANCUL ZILEI. Șeful intră furios pe ușă și îl prinde pe Bulă în flagrant, cu secretara: - Pentru asta te plătesc eu pe tine!
BANCUL ZILEI. Șeful intră furios pe ușă și îl prinde pe Bulă în flagrant, cu secretara: - Pentru asta te…
Ce sunt nevoile de lichiditate. Câţi bani trebuie să pună în depozite o familie pentru a acoperi situaţiile de urgenţă
Ce sunt nevoile de lichiditate. Câţi bani trebuie să pună în depozite o familie pentru a acoperi situaţiile de urgenţă
Ce au văzut pe cerul nopții i-a lăsat MUȚI! Creatura a apărut de nicăieri
Ce au văzut pe cerul nopții i-a lăsat MUȚI! Creatura a apărut de nicăieri
Milionarul român de doar 28 de ani, mesaj vehement despre angajaţii săi: Niciodată nu am făcut şi nu voi face asta
Milionarul român de doar 28 de ani, mesaj vehement despre angajaţii săi: Niciodată nu am făcut şi nu voi face…
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana i-a gonit din club în miez de noapte!
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana i-a gonit din club în…
Alertă alimentară la Lidl! Dulciuri retrase din cauza reacțiilor periculoase
Alertă alimentară la Lidl! Dulciuri retrase din cauza reacțiilor periculoase
Ultimele cuvinte ale celor doi români luați de ape în Valencia! Cutremurător ce i-au spus fiicei lor la telefon
Ultimele cuvinte ale celor doi români luați de ape în Valencia! Cutremurător ce i-au spus fiicei lor la telefon
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Surpriză în Cupa României. Sănătatea Cluj a terminat la egalitate partida cu Farul Constanţa
Surpriză în Cupa României. Sănătatea Cluj a terminat la egalitate partida cu Farul Constanţa
Camerele video pentru rovinietă sunt folosite ca radare? Ce răspund autoritățile
Camerele video pentru rovinietă sunt folosite ca radare? Ce răspund autoritățile
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
×