Sportul a pierdut ieri primul meci din retur, chiar în fața unei contracandidate la retrogradare, 0-1 cu Voința, la Sibiu. Meciul a avut de toate: gol spectaculos, ratări mari, dar și două eliminări.
Partida de ieri a opus două dintre surprizele plăcute ale Ligii I, mai ales în 2012. Considerate în startul sezonului candidate clare la retrogradare, Sibiu și Sportul s-au duelat pentru cele trei puncte care însemnau o adevărată gură de oxigen. Sibienii nu au stat mult pe gânduri și au înclinat balanța în favoarea lor chiar din start. Monitorizat de Dinamo, mijlocașul Iulian Popa a reușit încă din minutul 2 să deschisă scorul, cu un eurogol de la 22 de metri. Sportul a vrut să arate mai apoi că nu e degeaba e neînvins în 2012, punând presiune la poarta lui Miron. Șansa a fost de partea sibienilor la jumătatea primei reprize, atunci când Postolache a scos de pe linia porții șutul lui Ghinga, în cea mai mare ocazie a primului act.
Penalty refuzat Sportului
Repriza secundă a fost începută fulminat de Sportul. Arbitrul Popa le-a refuzat însă un penalty în minutul 48, șutul lui Ferfelea fiind oprit în careu cu mâna de Forika. Sibienii au trecut mai apoi la controlul partidei, iar Lungu a scos miraculos șutul lui Zăgrean (54). Până la final fiecare echipă s-a ales cu câte un eliminat, iar Sibiul ia o importantă gură de oxigen înaintea partidelor cu Oțelul, Vaslui și Rapid.
Am aruncat la gunoi tot ce am făcut în retur. Am jucat lamentabil. Sibiu a meritat victoria Daniel Isăilă, antrenor Sportul
Echipele de start:
Voința Sibiu: Miron – Tânc, Apostol, Forika – Tătar, Postolache, Beza, Bunea – Burlacu, Popa, Zăgrean
Rezerve: Zăvoi, Neguț, R. Miclea, Bar, Nicola, Cigan, Străuț.
Sportul: Lungu – Dincă, Cioroianu, Farmache, Ciobanu – Ferfelea, Lazăr, Novac, Lungu – Nistor, Dobre
Rezerve: Ormenișean – S. Stancu, I. Șerban, Popa, Ciubotariu.
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER