Telenovela Găman s-a terminat aseară. Plecat de mână cu Ioan Becali în Olanda pentru a semna cu Vitesse Arnhem, stoperul s-a întors fără să scoată pixul din buzunar, obiect care însă i-a fost de folos ieri, în biroul din „Ștefan cel Mare”. Cel puțin până în vară, fundașul central este „câine”.
Valerică Găman a ajuns în cele din urmă în „Ștefan cel Mare”. Alături de Bărboianu, stoperul formează un nou pachet al Craiovei pentru Dinamo, cei doi urmând să joace în „Groapă” cel puțin până la vară. Olteanul a revenit ieri în România, după ce zilele trecute a mers împreună cu Ioan Becali în Olanda, unde românul era dorit de Vitesse. Unele surse spun că transferul nu s-a realizat pentru că Giovani nu s-a înțeles pentru comisionul său cu batavii. Un alt motiv ar fi acela că varianta Vitesse Arnhem nu a fost nici pe placul lui Victor Pițurcă, asta și pentru că lui Mititelu i-ar fi surâs faptul că Găman ajunge în Eredivisie.
E pregătit? Astăzi, după ce va efectua vizita medicală de dimineață, Valerică Găman se va prezenta la antrenamentul noii sale echipe. Există și o problemă pe care tot oficialii dinamoviști au pus-o pe tapet. „În toată această perioadă, Găman nu s-a pregătit precum Bărboianu. Colegul său a fost mai serios, iar stoperul a stat mai mult după oferte. Nu știm cât de repede se va putea integra, mai ales că el joacă pe un post unde se văd greșelile mult mai clar”.
„Vreau să câștigăm Cupa. Dinamo m-a dorit cel mai mult, nu puteam să stau până la vară să nu joc și fără bani”, Valerică Găman, fundaș Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER