Cu excepția ratării calificării în Liga Campionilor, jucătorii campioanei au avut un start de sezon excelent, cei mai mulți aflându-se într-o formă foarte bună, dovadă și creșterea cotei de piață a aproape tuturor titularilor din „11”-le standard al lui Gâlcă.
Nu este și cazul lui Iasmin Latovlevici, ale cărui evoluții sunt din ce în ce mai slabe. Fundașul stânga este de departe cel mai slab om al roș-albaștrilor, lucru demonstrat și aseară, în deplasarea de la Ploiești, 3-2 pentru Chipciu&Co. Steaua a avut 2-0, dar s-a văzut egalată în primul rând din cauza gafelor nepermise comise de fostul jucător al Timișoarei: ambele goluri ale „lupilor” au venit ca urmare a unor centrări de pe partea sa.
Și-a pierdut locul de titular?
Gafele în serie pe fază defensivă ale lui Lato par să îl fi adus pe Gâlcă la limita răbdării. Acesta l-a înlocuit duminică la puțin timp după pauză cu Toșca, semn că este exasperat de erorile nepermise ale fundașului.
De altfel, există voci numeroase care susțin că Pârvulescu sau Toșca ar fi fost preferații staff-ului tehnic de mai mult timp, însă oficialii i-au transmis antrenorului să continue cu Latovlevici în speranța că oferta de la Dinamo Zagreb se va materializa.
„Nu știm care este situația lui Latovlevici, Steaua joacă în Champions League și după acest joc vom vedea ce se întâmplă. Îl vrem pe Latovlevici. Este scump, dar avem nevoie de acest jucator. Este o soluție bună„, spunea Zdravko Mamic, președintele lui Dinamo, imediat după victoria cu Petrolul, din preliminariile Europa League. Între timp, prestațiile catastrofale ale lui Lato, dar și faptul că șefii campioanei au ținut la preț au făcut ca transferul să cadă.
Absența lui Tănase, decisivă
Jocul lui Latovlevici de la Ploiești face parte dintr-o serie deja lungă de meciuri slabe, taxate din ce în ce mai des și mai vocal de către fanii Stelei. Echilibrat în declarații, fundașul a recunoscut, după partida cu Ludogoreț, faptul că a jucat prost însă a oferit o explicație interesantă: „Eu am făcut unele greșeli, am simțit lipsa de pe teren a lui Tănase. Sânmărtean are un stil total diferit de al lui Tase, de aceea nu am avut un joc bun„.
Argumentată în foarte puține cuvinte, scuza lui Latovlevici are fundament real: în cuplul de bandă pe care îl face cu Tănase, fundașul are mai multă acoperire pentru găurile pe care le lasă în defensivă. Chiar dacă nu pare la prima vedere, Tănase este unul dintre jucătorii cei mai disciplinați tactic ai Stelei, fotbalist care știe să acopere urcările repetate ale lui Latovlevici. Sânmărtean sau Chipciu, cei care au evoluat în flancul stâng în lipsa decarului campioanei, nu au aceeași disponibilitate de efort și, ca atare, sunt precari pe faza de apărare.
2 milioane de euro este în acest moment cota de piață a lui Latovlevici, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de. În urmă cu un an, fundașul stânga valora 3 milioane. El este, în acest moment, singurul titular din primul „11” al Stelei a cărui cotă este în picaj
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER