Gata în toamnă? Primăria Târgoviște vrea să împrumute 4 milioane de euro pentru a finaliza cât mai repede arena Chindiei | FOTO și VIDEO
Chiar în ziua în care echipa antrenată de Emil Săndoi dispută semifinala barajului pentru cupele europene cu Viitorul (astăzi, ora 20:30, la Buzău), consilierii locali târgovișteni se vor pronunța asupra unui proiect de hotărâre care prevede contractarea unui împrumut de 20.000.000 lei (aproximativ 4 milioane de euro) pentru finalizarea lucrărilor la stadionul ”Eugen Popescu”.
Banii ar trebui să acopere costul lucrărilor rămase de efectuat la arena Chindiei, care, conform estimărilor din 2020 ar trebui să fie gata pe 31 iulie anul acesta.
Termenul anunțat oficial pentru finalizarea lucrărilor la stadionul din Târgoviște, imposibil de îndeplinit
Realitatea din teren contrazice termenul anunțat oficial, prin afișe lipite la intrările în stadion. Este practic imposibil ca în două luni și câteva zile arena să fie complet reabilitată, în condițiile în care la tribuna cu structură metalică încă se montează stâlpii de susținere a acoperișului, iar la cealaltă nu s-au încheiat lucrările de consolidare.
Un termen realist ar indica o omologare provizorie nu mai devreme de luna octombrie, cu o tribună finalizată complet, cea dinspre oraș, cu aproximativ 4000 de scaune montate peste betonul proaspăt turnat pe gradene.
Gazonul și nocturna sunt punctele forte ale investiției, la acest moment. Instalația de iluminare a fost testată săptămânile trecute și, conform specialiștilor, va fi una dintre cele mai moderne din țară. Întârzieri mari sunt, așa cum aminteam mai sus, la tribuna nouă, care va găzdui și vestiare, sala de conferințe, cabinet de testare antidopping.
În varianta omologării provizorii, toate aceste dotări obligatorii pentru organizarea unui meci oficial vor fi amplasate în containere modulare, astfel încât Chindia să poată reveni cât mai repede pe propriul teren, unde a sărbătorit promovarea pe 25 mai 2019.
Vezi mai jos un VIDEO cu stadiul lucrărilor la stadionul din Târgoviște, realizat de ProSport zilele trecute:
- 5 stadioane noi ar putea găzdui meciuri de Liga 1 în următorul sezon al campionatului, 2021-2022: Rapid Arena, Sepsi Arena, Arcul de Triumf, Stadionul Municipal Sibiu și ”Eugen Popescu” (Târgoviște), primele trei posibil chiar de la începutul sezonului
Foto și video: Marius TUDOR