„Gattuso” Bourceanu e al Stelei!** Vezi cât i-a oferit Gigi Becali lui Iancu pentru mijlocaș

Cum pentru postul de închizător Steaua îi are în lot doar pe
Bicfalvi și „improvizația” Brandan, Mihai Stoica a pus ochii pe
mijlocașul bănățenilor. Ieri, Gigi Becali a luat legătura cu Marian
Iancu, oferindu-i acestuia 800.000 de euro plus TVA în schimbul lui
Bourceanu. Suma a fost acceptată de finanțatorul Timișoarei, iar în
cursul zilei de ieri, s-a negociat și cu jucătorul la sediul BKP
din Capitală. Părțile s-au înțeles, iar Bourceanu este și în acte
fotbalistul Stelei.

Steaua continuă campania de achiziții, deși până în acest moment a
înregimentat nu mai puțin de șapte jucători. Următorul pe listă
este Alexandru Bourceanu, mijlocaș despre care ProSport a scris
încă din iarnă că este primul pe lista lui Mihai Stocia, dar care
la acea vreme era declarat netransferabil de Marian Iancu. Acum,
situația este mult schimbată, mai ales că timișorenii au șanse mari
de a retrograda în ligile inferioare după scandalul licenței.

Trei sezoane = 600.000 de euro

Și dacă în iarnă se cereau aproximativ trei milioane de euro pentru
serviciile lui Bourceanu, ieri, finanțatorul bănățean a scăzut
drastic din pretenții, fiind dispus să-și cedeze fotbalistul pentru
doar 800.000 de euro. A discutat telefonic cu Gigi Becali, care a
oferit o sumă greu de refuzat pentru situația de criză în care se
găsește în acest moment fotbalul românesc.

„Băi, Mariane, îți dau 800.000 de euro plus TVA. Atât am dat și pe
Prepeliță, iar Prepeliță este de aceeași valoare cu Bourceanu. E
ultimul preț pe care îl pot oferi. Dacă vrei, bine!”, a sunat
mesajul latifundiarului, care a fost aprobat imediat de Marian
Iancu. Tot ieri, spre seară, la sediul BKP din Capitală a fost
informat și jucătorul despre ce-i oferă Steaua. „I s-a oferit un
salariu de 200.000 de euro plus bonusuri de performanță, iar
înțelegerea este valabilă pe trei sezoane. Bourceanu și-a dat
acceptul și a semnat, așa că e jucătorul nostru”, au dezvăluit
surse din conducerea stelistă.

Recunosc că am vorbit cu Gigi Becali despre Bourceanu. Acum
însă trebuie să vedem și cum se vor termina aceste
discuții

Marian Iancu, finanțator Timișoara

Publicat: 15 06. 2011, 03:00
Actualizat: 15 06. 2011, 03:00