Gattuso i-ar putea lua locul lui Răzvan Lucescu la Petrolul. Ce anunță presa din Italia

Venit în iarnă la Petrolul, Răzvan Lucescu are contract cu „lupii” până la finalul acestui sezon, cu posibilitatea de prelungire a înțelegerii pentru încă un sezon. Cu toate acestea, ratarea obiectivului în Cupa României, dar și a locului secund în campionat, poate duce la o schimbare pe banca ploieștenilor.

A doua înfrângere a Petrolului în acest sezon a tulburat apele pe „Ilie Oană”. Dan Capră și-a acuzat jucătorii, dar a trimis săgeți și la adresa staffului tehnic. Întrebat dacă tensiunea dintre el și echipă se va solda cu renunțarea la antrenorul Răzvan Lucescu, șeful Petrolului a evitat un răspuns tranșant și a spus că totul depinde de negocierile de la finalul sezonului. „Vom ști la mijlocul lunii iunie”, a spus Dan Capră la Digi Sport.

Italienii avansează o variantă șoc la Petrolul. Potrivit celor de la Sport Mediaset, Gennaro Gattuso negociază cu Petrolul și ar putea prelua echipa din vară.

„Rino” a avut ofertă de la ungurii de la Videoton, dar potrivit sursei citate, ar fi interesat de o participare în cupele europene, care i-ar fi asigurată de preluarea Petrolului.

Fostul mare jucător al Milanului și al naționalei Italiei a mai antrenat până acum la Sion, în Elveția, și la Palermo. Gattuso are 36 de ani și are în palmares două titluri în Serie A și două Ligi ale Campionilor.

„A fost la un pas de  Videoton, în Ungaria, dar cariera antrenorului Rino Gattuso ar putea continua în România. Fostul jucător al Milanului este aproape de  Petrolul Ploiești. Galben-albaștrii sunt calificați în sezonul viitor de Europa League, scriu cei de la Sport Mediaset.

„Despre plecarea lui Răzvan Lucescu vorbim după finalul campionatului. Până atunci trebuie să jucăm ultimele două meciuri”,
Dan Capra, acționar majoritar la Petrolul Ploiești

 

 

Publicat: 17 05. 2014, 19:47
Actualizat: 18 05. 2014, 16:54