Gauracs,** salvat de doctor!
După ce au tras de Gauracs trei săptămâni la rând, pentru că
acesta tot amâna venirea la Rapid invocând diverse pretexte,
conducătorii giuleștenilor s-au gândit zilele trecute chiar să
renunțe la leton, din cauza pubalgiei de care suferă atacantul!
Patronul clubului, George Copos, și antrenorul echipei, Nicolae
Manea, s-au speriat de faptul că atacantul nu va putea fi folosit
în debutul returului și intenționau să nu mai piardă timpul cu
Gauracs și să aducă alt vârf în locul lui. Salvarea a venit însă de
la Marian Dumitru, medicul giuleștenilor, care i-a luat apărarea
lui Edgars Gauracs în fața conducătorilor. „Șefii au crezut că are
cine știe ce complicații și se gândeau să renunțe la el, dar le-am
spus că e păcat să facă asta pentru atâta lucru. Le-am cerut să
mi-l lase sub supraveghere până în vară, pentru că oricum îl au
acontat pentru șase luni și nu riscă nimic. Acum e clar că
jucătorul are nevoie de o cură la Bologna, dar îl vom trimite în
Italia doar dacă va avea dureri mari în primele etape ale
returului”, a afirmat doctorul Rapidului.
Nu i-au
înregistrat contractul!
Deși Manea și Copos s-au mai înmuiat după sfaturile medicului,
Gauracs n-a scăpat totuși complet de amenințarea șefilor.
„Feroviarii” au înregistrat la LPF toate contractele jucătorilor
transferați în această iarnă, mai puțin cel al letonului și, din
punct de vedere legal, pot renunța oricând la atacantul împrumutat
de la Ventspils.
„Ultimul jucător rezolvat a fost Ilie Iordache, acum două zile.
În ceea ce-l privește pe acest leton, Gauracs, 100% contractul lui
n-a fost încă înregistrat la LPF și, teoretic, se poate întâmpla
orice”, a confirmat informația Mircea Cezar Ionescu, directorul
Departamentului Competiții din cadrul Ligii Profesioniste de
Fotbal.
„Gauracs poate juca cu această pubalgie, iar probleme
mari vor interveni doar dacă va avea dureri insuportabile. Acum se
pregătește normal și îl doare osul doar puțin, după
antrenamente”, Marian Dumitru, medic Rapid
„Cruciale vor fi următoarele două-trei săptămâni, când
vom vedea cum evoluează afecțiunea. Ar fi bine să rămână la Rapid
și se va putea convinge toată lumea de valoarea
jucătorului”, Marian Dumitru, medic Rapid
50 de mii de euro a costat
împrumutul lui Gauracs până în vară, Rapidul având o opțiune de
cumpărare contra sumei de 450.000 de euro
„Am
semnat cu Marius din decembrie!”
Patronul Rapidului, George Copos, a dezvăluit în premieră că
negocierile cu Marius Constantin pentru prelungirea contractului
care expira în vară s-au încheiat cu succes. „Am semnat cu Marius
Constantin încă din decembrie un contract pe trei ani și jumătate,
și din, acest punct de vedere, nu mai sunt probleme”, a spus
boss-ul de la Ana. Fundașul va câștiga la Rapid 220.000 de euro pe
sezon, cu aproximativ 100.000 de euro mai mult ca până acum.
Finala
Rapid – Ferencvaros din 1940, abia la vară
Cu ocazia semnării parteneriatului dintre casa de pariuri Unibet și
Rapid București, patronul George Copos a anunțat că intenționează
să joace la vară, în Giulești, finala „Cupei Europei Centrale”, din
1940, cu Ferencvaros Budapesta. Partida a fost anulată atunci din
cauza începerii celui de-al doilea război mondial, iar acum acest
meci poate deveni realitate cu ajutorul Unibet, care este sponsorul
principal al ambelor echipe.
Și-au
arătat noile tricouri de joc
Rapid și-a prezentat ieri, la Crowne Plaza, tricourile oficiale în
care giuleștenii vor juca partidele de pe teren propriu. Acestea
sunt albe, au pe piept inscripționat numele sponsorului principal,
Unibet, și sunt produse de italienii de la Lotto. La evenimentul
desfășurat cu ocazia încheierii parteneriatului cu respectiva casă
de pariuri suedeză au participat patronul George Copos,
președintele CA, Ioan Taban, antrenorul Nicolae Manea și căpitanul
echipei, Costin Lazăr (foto, în stânga).