După victoria cu Rapid, Dinamo a ieșit cel puțin pentru moment din criză, iar Flavius Stoican pregătește în liniște partida de la Craiova, din etapa a 27-a a Ligii 1. Bogdan Gavrilă (23 de ani), marcatorul celul de-al doilea gol din derby-ul cu Rapid, a prins curaj și anunță că le-a pus gând rău și celor de la CSU Craiova, adversara dinamoviștilor de duminică.
„Mă bucur pentru victoria cu Rapid, pentru golul marcat și că am reușit să punem capăt perioadei nefaste prin care am trecut. Victoria cu Rapid este și o descătușare pentru noi, pentru că uitasem să ne bucurăm. A fost o perioadă grea, însă după aceast succes sper ca fanii să fie mai aproape de noi și le promitem că vom fi 100% la fiecare meci. Am fost foarte uniți în această perioadă, am fost unul pentru celălalt. Craiova este o echipă puternică, însă noi ne gândim doar la victorie”, a spus Bogdan Gavrilă pentru site-ul oficial al „câinilor”.
Dinamo va juca, în deplasare, împotriva celor de la CSU Craiova, duminică, de la ora 17:30, partida fiind transmisă în direct pe Digi Sport 1 și Look TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER