Gaz Metan a adus un portar suspendat doi ani pentru doping. Ultima dată a jucat în Angola. Medieșenii au transferat și un francez crescut de OM
Noua echipă a lui Mihai Teja continuă să transfere jucători de pe piața portugheză și spaniolă, politică ce a salvat clubul de la retrogradare în sezonul trecut. Unul dintre nou-veniții la Gaz Metan în această vară are însă o „pată” în CV-ul său.
Ricardo Batista (31 de ani) este portarul cu care medieșenii vor să abordeze următorul sezon. Acesta a jucat ultima dată în campionatul din Angola, ascensiunea fiindu-i oprită în 2011, când a fost depistat pozitiv la un control anti-doping. Cumpărat de Sporting și împrumutat la Oldhanense, Ricardo Batista a fost suspendat atunci doi ani.
„A simțit dureri și a luat anti-inflamatoare”, l-au apărat atunci oficialii clubului. Scuza nu a funcționat, iar Batista a revenit abia în 2013 pe teren și a evoluat pentru Nacional Madeira și Vitoria Setubal, înainte de a pleca în Angola.
Ricardo Batista era considerat un portar de perspectivă, înainte de scandalul în care a fost implicat. La 18 ani a semnat cu Fulham, dar a jucat doar în liga a 3-a și a 4-a engleză, unde a fost împrumutat. Apoi a fost achiziționat de Sporting, unde a bifat un singur meci.
Au transferat un fundaș de la LA Galaxy
Fundașul stânga Nuno Miguel Lopez (31 de ani), care în ultimul sezon a jucat în liga secundă Portugheză și Bradley Diallo (27 de ani), fundaș dreapta, sunt celelalte achiziții ale Gazului. Francezul crescut de OM a jucat în 2017 pentru LA Galaxy.
Gaz Metan a disputat până acum două partide amicale în cantonamentul din Serbia, 1-0 cu Spartak Subotica și 0-1 cu FK Zemun Belgrad.
Medieșenii l-au pierdut în această vară pe atacantul Mario Rondon, plecat în China. Venezueleanul a fost golgheterul Gazului cu 9 goluri marcate în 2018.