Gaz Metan – Gloria 2-1!

Gazul a trecut cu 2-1 de Bistrița și a urcat pentru moment peste
echipa din Ghencea, cu care se va duela etapa viitoare. Trupa lui
Pustai a rămas în zece oameni în minutul 13, atunci când Aganovic a
fost eliminat pentru un fault dur.

Oaspeții au ținut să echilibreze balanța, iar Mărginean a luat
drumul spre cabine. Cu Eric în zi mare, medieșenii au reușit să
deschidă scorul în minutul 30, prin Pârvulescu (foto). Pleșca i-a
exasperat în actul secund pe bistrițeni, parând incredibil mai
multe mingi periculoase. Ocaziile aveau să se răzbune în minutul
56, atunci când Akaky a făcut 2-0 cu o lovitură de cap. Lui
Pădureanu i-a mai venit zâmbetul pe buze abia pe final, când
Szukala a redus din diferență.

Publicat: 05 11. 2010, 20:03
Actualizat: 05 11. 2010, 23:24