Gaz Metan – Hermannstadt 4-1 (Rondon 25, 67, 72; Caiado 70/ Dîlbea 89)
Echipele de start:
Minutul 90: Fluier final în Gaz Metan – Hermannstadt. 4-1 și echipa lui Edi Iordănescu rămâne pe primul loc în play-out.
Minutul 89: GOOOL Hermannstadt! Dîlbea transformă lovitura de pedeapsă. 4-1.
Minutul 88: Lovitură de la 11m acordată pentru Hermannstadt, după un henț al lui Crețu.
Minutul 72: GOOOL Gaz Metan! Rondon reușește tripla. Crețu centrează din flancul drept, atacantul reia spectaculos cu capul.
Minutul 70: GOOOL Gaz Metan! Caiado înscrie spectaculos dintr-o lovitură liberă, de la marginea careului.
Minutul 67: GOOOL Gaz Metan! Rondon transformă lovitura de pedeapsă. 2-0.
Minutul 66: Mailat este fautat în careu, arbitrul arată punctul cu var. Reluările demonstrează că fotbalistul Mediașului a fost agățat în afara careului.
Minutul 46 A început repriza secundă.
Minutul 45+1 Pauză!
Minutul 25 GOOOOL Gaz Metan! Rondon deschide scorul din corner, în urma unei lovituri de cap.
Minutul 16 Jazvic pătrunde în careu, dar trage mult peste poartă.
Minutul 1 A început partida de la Mediaș.
Prestațiile foarte bune ale lui Gaz Metan Mediaș din 2019 au dus echipa pregătită de Edward Iordănescu pe primul loc în playout. Gaz Metan are șase victorii și un egal din primele șapte partide și, cu 35 de puncte, conduce playout-ul în fața lui Dinamo. „Câinii” sunt aproape, la numai un punct în spate, și au ca obiectiv declarat câștigarea playout-ului.
În etapa a opta, Gaz Metan Mediaș întâlnește acasă pe FC Hermannstadt, locul 6, într-un meci important pentru medieșeni. Partida care se va juca vineri seară, de la ora 21:00, la Mediaș va fi arbitrată de George Rădulescu din București, însă la meci a fost delegat un observator din orașul Sibiu. Surprinzător, pentru că este o practică evitată și deloc recomandată, Arpon Huzu este cel trimis să supravegheze prestația arbitrilor în partida Gaz Metan – FC Hermannstadt.
Antrenorul Gazului își dorește câștigarea playout-ului în acest sezon și, în ciuda problemelor financiare prin care pare că trece clubul, vrea să atace prezența între primele 6 echipe ale Ligii 1 din sezonul următor. „Vrem să formăm o echipă care să atace play-off-ul și să atacăm cu șanse, dar pentru asta trebuie să se rezolve aceste lucruri. Dacă nu, atunci cu siguranță îmi voi spune punctul de vedere, voi face o analiză complexă, iar în situația în care nu cred în șansele reale ale echipei pentru play-off în sezonul următor, voi fi foarte tranșant în sensul ăsta, după care vom lua și decizia în consecință„, a spus Edi Iordănescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER