Gaz Metan – UTA Arad 1-2 | Gyuszi Balint a revenit cu noroc pe banca arădenilor! Victorie la limită în fața lui Mihai Teja

UTA Arad a învins-o pe Gaz Metan Mediaș, scor 2-1, în cadrul etapei cu numărul 25 din Liga 1.

Liviu Antal a deschis scorul în secunda 46 a meciului de la Mediaș, după o nesincronizare a apărătorilor Gazului. UTA a condus astfel cu scorul de 1-0 la pauză.

Avantajul a durat până în minutul 76, când Yuri Matias a luat prin surprindere apărarea arădeană, după o lovitură liberă executată foarte bine de către medieșeni. Acesta a trimis puternic cu capul direct în poarta arădenilor și a dus scorul la 1-1.

În ultima parte a meciului, jucătorii parcă s-au trezit la viață. UTA a preluat din nou conducerea pe tabelă, după ce portarul Buzbuchi a scăpat mingea din mâini, aceasta a ajuns la Hora, iar jucătorul arădenilor a trimis direct în poartă.

Astfel, UTA Arad a învins cu scorul de 2-1 în deplasare, la primul meci de la revenirea antrenorului Laszlo Balint după ce a fost infectat cu COVID-19. UTA a urcat, cel puțin pentru moment, pe locul 7 în clasamentul Ligii 1, cu 33 de puncte, devansând-o pe FC Argeș (30 de puncte), echipa de pe locul 8, care are însă cu un meci mai puțin disputat.

De cealaltă parte, Gaz Metan Mediaș rămâne pe locul 12, cu 28 de puncte, la egalitate cu FC Viitorul și Astra Giurgiu, echipele de pe locurile 10, respectiv 11, care nu au disputat încă meciurile din această etapă a Ligii 1.

FINAL: Gaz Metan – UTA Arad 1-2

  • Au marcat: Matias ’76 / Antal ‘1, Hora ’81

Final de meci!

Min. 90+3: Sarr se ciocnește de Melinte și cere vehement penalty, însă arbitrul îi arată cartonașul galben pentru proteste.

Min. 90: Dublă schimbare la UTA: ies Figueira și Rusu, intră Tomozei și Miculescu.

Min. 83: Schimbare la Gaz Metan: iese Valente, intră Sambu.

Min. 81: GOOOL UTA! Buzbuchi scapă mingea din mâini după un corner, iar Hora trimite în poartă și arădenii preiau din nou conducerea pe tabelă! VIDEO AICI

Min. 76: GOOOL GAZ METAN! După o lovitură liberă a gazdelor, Matias reia perfect cu capul din careu direct în poarta arădenilor și restabilește egalitatea! VIDEO AICI

Min. 73: Schimbare la UTA: iese Isac, intră Roșu.

Min. 69: Schimbare la Gaz Metan: iese Deaconu, intră Morar.

Min. 66: Baco îl faultează pe Buhăcianu și vede cartonașul galben! Lovitură liberă pentru UTA!

Min. 65: Dublă schimbare la UTA: ies Petre și Antal, intră Hora și Buhăcianu.

Min. 62: Schimbare la Gaz Metan: iese Alceus, intră Ze Manuel.

Min. 61: Chamed pătrunde în careu pe partea stângă și șutează puternic spre poarta arădenilor, însă Melinte respinge în corner.

Min. 46: Dublă schimbare la Gaz Metan: ies Luis Nițu și Gabriel de Moura, intră Adama Sarr și Mihai Butean.

S-a reluat partida!

PAUZĂ!

Min. 38: Alceus încearcă o foarfecă, însă mingea ajunge în brațele portarului arădean.

Min. 18: UTA forțează atacul! Două ocazii uriașe irosite de către arădeni până în acest moment.

Min. 1: GOOOL UTA! Antal deschide scorul la Mediaș în secunda 46, după o bâlbâială a apărării Gazului! VIDEO AICI

A început partida! UTA are lovitura de start!

ECHIPELE DE START:

Gaz Metan: Buzbuchi – De Moura, Baco, Matias, Velisar – Alceus, Da Silva – Chamed, Deaconu, Valente – Nițu
Rezerve: Pleșca, Butean, Trif, Larie, Horșia, Oliveira, Morar, Sambu, Sarr
Antrenor: Mihai Teja

UTA Arad: Balauru – Peteleu, Melinte, F. Ilie, Shliakov – Antal, Vorobjovas, Isac, Rusu – A. Petre, Figueira
Rezerve: Mociu, Tomozei, Tescan, Voinea, C. Rus, Buhăcianu, I. Hora, Miculescu, N. Roșu
Antrenor: Laszlo Balint

Stadion: Municipal, Mediaș
Arbitru: Mladinovici Horia Gabriel (Bucureşti); Asistenți: Grigoriu Mircea Mihail (Bucureşti) și Vatamanu Cosmin (Bucureşti)


 

Publicat: 27 02. 2021, 14:23
Actualizat: 27 02. 2021, 14:24