Gazul a jucat modest în prima repriză, dar Eric a făcut din nou diferența în partea a doua, marcând un gol de toată frumusețea și pasând decisiv pentru golul lui Zaharia. Mediașul s-a impus ieri cu 2-0 în fața Pandurilor.
Cu securea retrogradării deasupra capului, gorjenii lui Grigoraș au început mai bine partida de la Mediaș. Pustai a trimis pe teren o echipă defensivă, Eric nu s-a regăsit deloc în prima parte, iar Pârvulescu și Muntean nu au mai „arat” benzile laterale. În aceste condiții, singura ocazie mai de Doamne-ajută a Gazului a fost un simplu șut în blocaj al căpitanului Todea (9). „Pandurii” nu au arătat nici ei că pot mai mult, iar puținii spectatori din tribune se întrebau printre fluierături ce caută la un asemenea joc.
Meci decis în cinci minute!
De la vestiare a ieșit însă o altă echipă a Mediașului. Pustai l-a băgat pe Roman în locul lui Munteanu și jocul s-a înviorat. Suporterii l-au redescoperit pe Eric, care, deși suferă la condiția fizică, a înscris o bijuterie de gol printr-un șut lobat de la 30 de metri, peste Mingote (57). Roman a fost aproape să înscrie după o acțiune frumoasă a lui Hoban, dar golul a picat din capul lui Zaharia, după o centrare din corner a aceluiași Eric (62). Brazilianul a ieșit în aplauze, ca un toreador care și-a făcut numărul, iar Gazul urcă cel puțin până mâine pe loc de cupe
europene.
Cronică scrisă de Sebastian Marcovici ([email protected])
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER