După ce au aflat verdictul FRF, jucătorii echipei severinene au început fiesta. Deși mai au de disputat un meci în Liga a II-a, mâine dimineață, cu Juventus București, elevii lui Bondrea s-au plimbat în această seară pe principalele artere ale orașului într-un autocar decapotabil și au fost aclamați de toți locuitorii întâlniți pe traseu. Fotbaliștii au oprit și în centrul Severinului și au făcut baie în apa care alimentează fântâna arteziană, unde au cântat împreună cu suporterii: „Campionii, campionii” și „Drobeta-Drobeta”, făcând referire la numele echipei-fanion a orașului, desființată în urmă cu mai bine de un an, când la Dunăre a poposit Gaz Metan CFR Craiova. „Am primit vestea la antrenament. Ne-am bucurat și am continuat pregătirea, fiindcă mai avem un meci de disputat. Sper să încheiam campionatul așa cum l-am început: cu o victorie. De săptămâna viitoare putem vorbi despre programul pentru Liga I. Acum vrem savurăm momentul”, a spus antrenorul Marian Bondrea. Deși s-a clasat pe trei, actuala echipă a Severinului a obținut o performanță mai mare decât cea reușită în 1990 de AS Drobeta antrenată de Ilie Balaci, care încheia campionatul pe locul secund, dar nu promova deoarece Divizia B era formată din trei serii și doar prima clasată obținea biletele pentru Divizia A.
„Echipa rămâne a Severinului” Tot în această seară, vicepreședintele Gheorghe Frățică a infirmat zvonurile care anunțau că echipa revine la Craiova, după promovare. „Nici nu se pune problema. Echipa e acum a Severinului și aici va rămâne în Liga I. Sunt doar speculații. Oricum, promovarea e o realizare mare a acestui oraș, la care au contribuit Primăria Severin, Romgaz și staff-ul tehnic împreună cu fotbaliștii. Gaz Metan joacă pe un stadion superb și își merită locul în Liga I”, a spus oficialul oltean. Președintele Gheorghe Constantin nici măcar n-a fost prezent la eveniment, întărindu-și practic afirmațiile din urmă cu două săptămâni, când a anunțat că va părăsi echipa severineană la finele sezonului.
Vor juca pentru prima dată într-un campionat adevărat Severinul a mai promovat o sigură dată pe prima scenă, în 1941, după ce la începutul campionatului respectiv veniseră la Dunăre mai mulți jucători de la Ripensia Timișoara, care au evitat astfel războiul ce cuprinsese deja partea de vest a țării. FRF a considerat campionatele din 1941-1944 ca fiind neoficiale, dar a recunoscut Cupa României, câștigată în 1943 de CFR Severin, scor 4-0 cu Sportul Studențesc București. După încheierea celui De-al Doilea Război Mondial, Federația a reorganizat campionatul, iar în 1946 CFR Severin a fost nevoită să susțină meci de baraj pentru menținerea în Divizia A, dar a fost învinsă de FC Craiova, iar, la finele deceniului următor, s-a și desființat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER