Gaz vrea punctaj maxim în ultimele runde** „4 victorii consecutive”
Trupa ardeleană este abia pe locul 11 după primele 14 etape iar șefii vor neapărat ca la iarnă să fie mai sus în clasament. De asta le cer jucătorilor să obțină punctaj maxim până la finalul turului. Gaz mai joacă acasă cu Petrolul, Ceahlăul și Brașov in deplasare la Chiajna.
„12 puncte sunt obligatorii. Nu avem partide foarte grele, iar faptul că jucăm trei dintre ele acasă ne obligă foarte mult. Trebuie să urcăm în clasament pentru a avea o iarnă liniștită„, a spus Ioan Horoba, directorul general al clubului, care se opune amânării etapei a 18-a pentru primăvară.
„A fost stabilit un program și trebuie respectat. Noi am făcut deja programul pentru stagiile de pregătire. Jucătorii străini au luate deja bilete de avion. La finalul lunii feburarie iar vom da vina pe vreme pentru a amâna startul returului”, a completat oficialul ardelenilor.