„Găzarii” pleacă în Spania. Contra le-a facilitat elevilor săi un amical cu Getafe

Petrolul profită de scurta pauză datorată meciurilor naționalei și pleacă în Spania pentru un mini cantonament. Astfel, trupa lui Cosmin Contra se va deplasa joi după orele 17:00 la  Madrid, acolo unde vor susține și un amical contra fostei formații a lui „Guriță”, Getafe, echipă ce ocupă locul opt în clasamentul Primera Division. Partida se va disputa vineri, de la ora 13:00, ora României.

Din lotul pentru deplasarea în Spania nu vor face parte Ovidiu Hoban, selecționat la echipa națională, Hamza Younes, Laurențiu Marinescu, Enza-Yamissi și Vlad Morar, cu toții indisponibili, în momentul de față, din motive medicale. Revenirea petroliștilor în țară este programată în cursul nopții de vineri.

 

Publicat: 08 10. 2013, 20:52
Actualizat: 08 10. 2013, 20:53