Gaz Metan pare o echipă care nu vrea să supere pe nimeni, în postul Paștelui. „U” Cluj a luat 3 puncte cu medieșenii și speră la salvare, Pustai și-a betonat „scaunul” cu victoria Pandurilor de la Mediaș, iar pentru Răzvan Lucescu victoria cu Gazul e singura pe banca Petrolului.
Culmea e că în majoritatea acestor partide Gaz Metan și-a creat ocazii, a dominat și nu a dorit să fie „mama răniților”. Echipa lui Dulca a avut însă această titulatură și la meciul cu Oțelul. Moldovenii neamțului Liennen erau condamnați să câștige dacă doreau să păstreze șanse la salvare, dar medieșenii i-au luat tare din start. Goicoechea le-a stricat însă sărbătorile oamenilor din atacul lui Dulca (18, 28).
De ratările medieșenilor a profitat Cooper, jucătorul cu nume ce le creează palpitații fotbaliștilor. Mijlocașul din Panama a marcat după pasa perfectă a lui Filip (37). Cu 0-1 pe tabelă, Dulca a ordonat asaltul spre poarta lui Goicoechea, dar defensiva lui Liennen a fost de oțel.
Todea, Florin Dan sau Frăsinescu au ratat șansa egalării, iar Cooper i-a exasperat pe puținii oameni care au ales să meargă la meci în „Vinerea Mare”, când a finalizat cu capul centrarea lui Lovin (70). Și pentru ca totul să le meargă prost medieșenilor, Lullaku a mai tras și în bară pe final (88).
A fost doar a treia victorie a Oțelului în deplasare, în acest campionat, iar gălățenii își vor petrece Paștele, cel mai probabil, peste linia retrogradării.
Prima partidă a etapei a 28-a se va disputa în această seară, de la ora 19:00, între Gaz Metan și Oțelul, o partidă care poate influența lupta pentru retrogradare.
Gazdele se află pe locul 10, cu 33 de puncte, în timp ce gălățenii ocupă poziția 15, prima care trimite în liga secundă sezonul viitor, cu 29 de puncte.
Ambele echipe traversează o perioadă destul de dificilă, Gazul având la activ trei înfrângeri consecutive în ultimele trei etape, în timp ce gălățenii vin după două eșecuri la rând.
Echipe de start:
Gaz Metan: Pleșca – Trtovac, Frăsinescu, Mach, Zaharia – Tahar, Todea (cpt.) – Al. Munteanu, Fl. Dan, C. Petre – Bawab
Rezerve: Greab – Muth, R. Avram, Djalo, Llullaku, Robertson, Antic Antrenor: Cristi Dulca
CLICK AICI pentru comenatriul LIVE TEXT al partidei
Oțelul: Goicoechea – Mișelăricu, Prestia, Sîrghi, D. Popescu – Fl. Lovin, Giurgiu (cpt.) – Cooper, Filip, Tritz – Astafei
Rezerve: Simaitis – Tudorie, Sipovic, Bocar, Gavrilă, Băjenaru, C. Milea Antrenor: Edwald Lienen
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER