Reprezentantul TransGaz, principalul sponsor al formației medieșene, spune că Mediașul nu are forța financiară necesară pentru a-și depăși condiția de echipă preocupată doar să rămână în Liga I și știe cum va arăta cel care îl va înlocui pe actualul antrenor: tânăr și cu poftă de performanță.
Șefii Gazului nu i-au propus prelungirea contractului lui Cristi Pustai, care expiră la vară, și nu exclud o despărțire de tehnician. „Acest lucru nu îl discut eu, ci conducerea executivă. Eu pot vorbi în calitate de suporter. Nu știm încă dacă Pustai mai vrea să rămână. A crescut și a căpătat experiență la Mediaș și poate dorește să accepte o nouă provocare. Din partea clubului n-ar fi motive să ne despărțim”, a spus directorul TransGaz și vicepreședintele clubului, Ioan Rusu.
Oficialul Mediașului spune și cum ar trebui să arate noul antrenor, în cazul despărțiri de Pustai. „Un antrenor așa cum era Pustai când a preluat echipa sau cum era Sabău. Tânăr și cu idei moderniste”, afirmă Rusu, care nu crede că Gaz Metan va lupta pentru o cupă europeană nici sezonul viitor. „Nu cred că se poate mai mult de atât pentru că sponsorii au activități în domeniul statului, iar banii se acordă cu multă atenție”, crede Rusu. Nu știm încă dacă Pustai mai vrea să rămână. Poate dorește să accepte o nouă provocare Ioan Rusu, vicepreședinte Gaz Metan
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER