În lupta pentru evitarea retrogradării, Gaz Metan se simte victimă, în competiție cu alte formații care sunt la adăpostul insolvenței. O spune deschis Dan Roman, atacantul Gazului care trage un semnal de alarmă către LPF și spune că echipele care au întârzieri salariale mari sau datorii ar trebui diferențiate de cele care sunt de „bună credință”. „Gazul merită să se salveze pentru că e o echipă care în ultimii ani a avut constanță. Mai mult, nu suntem în insolvență, ca alții, iar jucătorii sunt respectați. Ar trebui făcută o diferență între echipele care plătesc fotbaliștii și cele care nu-i plătesc. Nu e corect să retrogradeze o echipă care nu e în insolvență și să se salveze altele cu datorii mari, chiar dacă nici acei jucători nu au nicio vină. Întârzierile la noi sunt de o lună, maxim două și sunt din motive birocratice nu că nu ar fi bani”, este de părere Dan Roman.
„Se vede pregătirea fizică”
Gazul a scos patru puncte în prelungirile jocurilor cu ASA Târgu Mureș și Dinamo. Roman spune că nu este vorba doar de șansă. „Am avut noroc pe finalul jocurilor și sper ca aceste puncte să conteze și la finalul campionatului. Eu cred că golurile din final nu sunt întâmplătoare. Cred că se observă pregătirea fizică. În a doua repriză începem să jucăm mai mult fotbal”, spune atacantul.
„Trei puncte sunt vitale”
Gaz Metan este în acest moment pe loc care permite salvarea, 12, dar medieșenii ar putea cădea în clasament dacă CFR își primește punctele înapoi de la TAS. În orice context, jocurile cu Chiajna și FC Brașov vor fi capitale. „Dacă ne vom salva, ne vom salva datorită muncii și caracterelor puternice pe care le avem în echipă. Doar cu două victorii cred că ne putem salva. Pe Chiajna ar trebui să o învingem cu 2-0 sau 3-0, după rezultatul din tur. Meciul cu Chiajna este mai decisiv pentru noi decât pentru ei. Trei puncte sunt vitale pentru noi”, spune Roman.
Gaz Metan Mediaș are 35 de puncte, Concordia Chiajna are 38, iar FC Brașov 32.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER