Gebhart a plecat cu inima strânsă de la Nurnberg. Ce mesaj a postat neamțul imediat după ce a semnat cu Steaua
Timo Gebhart s-a despărțit de FC Nurnberg și a semnat cu Steaua până în vară. Mijlocașul german a plecat însă cu regrete. Gebhart a fost legitimat la Nurnberg din vara lui 2012 până în această iarnă.
Steaua a făcut unul dintre cele mai interesante transferuri din această iarnă. Campioana României l-a legitimat pe Timo Gebhart, fost coleg cu Marica la VfB Stuttgart și fost internațional german de tineret. Gebhart a semnat din postura de jucător liber de contract, după ce a ajuns la o înțelegere cu FC Nurnberg pentru rezilierea contractului.
Mijlocașul de 26 de ani vine însă după o perioadă foarte lungă de inactivitate. Gebhart a fost foarte grav accidentat, motiv pentru care a jucat doar 33 de meciuri pentru Nurnberg din 2012 și până în această iarnă. De altfel, într-o postare pe contul său de Facebook, Gebhart a lăsat de înțeles că a plecat cu inima neîmpăcată de la FC Nurnberg, club pentru care spune că putea face mai mult.
„Mutarea la Steaua este perfectă. Privesc cu încredere spre un alt început. Dar clubul (n.r. FC Nurnberg) este foarte aproape de inima mea, în special fanii lui. Per total, nu a fost o experiență satisfăcătoare. Aș fi vrut sa ofer mai mult fanilor si clubului, dar, din păcate, nu s-a întâmplat asta. Aveți grijă de voi!”, a fost mesajul postat de Gebhart pe contul său de Facebook, imediat după ce a semnat cu Steaua.