Stanislav Genchev se simte bine în România și crede că Vasluiul are forța de a se califica în grupele Cupei UEFA. „Este un obiectiv îndrăzneț, dar perfect realizabil. Am arătat până acum că suntem un grup solid care se poate bate cu orice adversar. Visăm la grupele Cupei UEFA. Suntem aproape calificați în primul tur al acestei competiții europene și așteptăm tragerea la sorți“, a spus bulgarul, care s-a specializat în golurile marcate de la mare distanță: „Am marcat și la Baku, dar și la Liepaja, două goluri frumoase. Îmi place să șutez de la distanță. Nu este niciun secret. Când joc cu minge Adidas, marchez de fiecare dată. Ca să glumesc puțin, ar fi bine ca și mâine, cu Clujul, să folosim o minge aceeași marcă. Vreau să sparg gheața și în meciurile de campionat“.
Bulgarul vrea trei puncte din meciul de mâine seară. „CFR Cluj este echipa campioană și trebuie respectată ca atare. Nu va fi un meci ușor. Au jucători de mare calibru, dar Vasluiul joacă bine în fața propriilor suporteri. Trebuie să ne luăm revanșa după înfrângerea din etapa trecută. Vasluiul va juca pentru a lua cele trei puncte. Dacă am bătut Steaua, putem trece și de Cluj“, este convins Genchev.
2 goluri a marcat mijlocașul bulgar pentru FC Vaslui în întrecerile europene: la Baku și la Liepaja
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER