Genchev: „Vreau titlul cu Vaslui”
Stanislav Genchev laudă fotbalul românesc și spune că liga lui Mitică este cu mult peste Liga I din Bulgaria.
Cum este la Vaslui?
Mă simt excelent. Suntem o echipă puternică. Am demonstrat asta prin rezultatele din cupele europene, dar și din campionat.
Vă calificați în grupele Cupei UEFA?
Acesta este obiectivul pe care ni l-am propus. Știu că în turul I sunt echipe extrem de puternice, dar ne vom juca șansa până la capăt.
Poate veți evolua împotriva unui club din Bulgaria…
Ar fi ideal, fiindcă nu ne vor putea pune mari probleme.
Ți-ai dori să vină AC Milan la Vaslui?
Sigur! Dar din grupe. Aș vrea ca în turul I să picăm cu un club mai slab cotat pentru a merge mai departe în Cupa UEFA. Ne vom juca însă șansa noastră și cu un club de talia lui AC Milan, chiar dacă la prima vedere nimeni nu ne va da nici măcar unu la sută șanse de calificare.
Nu ești prea optimist?
Dacă te scoate o echipă ca Milan, Ajax, Sevilla sau Valencia, nimeni nu va spune nimic. Nu te va critica nimeni. Dar dacă îi scoți tu din cursă, Vasluiul va ajunge un club extrem de cunoscut.
Vă mai poate pune probleme Metalurgs Liepajas?
Este adevărat că până la tragerea la sorți, ne gândim la partida retur cu Metalurgs Liepajas. Avem prima șansă, dar calificarea nu e jucată.
Îți place golul…
Am dat două goluri în cupele europene și nu am marcat până acum în campionat. Îmi place să șutez de la distanță. De multe ori îmi ating ținta. Sper să dau un gol și în returul cu letonii.
Ai luat vreun trofeu în Bulgaria?
Două titluri de campion cu Levski Sofia și trei Cupe ale Bulgariei. Două dintre aceste trofee au fost cucerite tot cu Levski Sofia, iar cel de-al treilea cu Litex Loveci.
Te-au întrebat colegii de la națională de Vaslui?
Am lăudat fotbalul românesc. Nu am făcut asta din complezență. Chiar îmi place România și fotbalul de aici. Sunt la început de drum și mă gândesc să joc mulți ani aici. Sunt și aproape de casă, iar Vasluiul și-a propus multe pentru următorii ani.