Gigi Becali a confirmat că Steaua s-a înțeles atât cu CS U Craiova, cât și cu Andrei Ivan, iar mijlocașul ofensiv de 19 ani va ajunge în cel mai scurt timp la echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf. Patronul Stelei a dezvăluit că a negociat direct cu Mihai Rotaru, conducătorul craiovenilor, iar suma de transfer este cea anunțată de ProSport, două milioane de euro.
În afara celor două milioane de euro, CS U Craiova s-a ales și cu 20% dintr-un viitor transfer sau cu 700.000 de euro, în funcție de preferințele Stelei: „Ne-am înțeles și la salariu, nu cred că va mai interveni ceva care să strice afacerea. Totul se semnează acum. Am vorbit și cu tatăl băiatului. Am negociat personal cu Mihai Rotaru, am bătut totul în cuie. Două milioane de euro plus un procent de 20% sau 700.000. Îmi aleg. Ori dau 700.000, ori dau 20%„, a spus Gigi Becali la Digi Sport.
Nu doar vârsta și calitățile tehnice l-au impresionat pe Becali. Latifundiarul a anunțat că și l-a dorit foarte mult pe Ivan datorită calităților acrobatice. Patronul Stelei a dezvăluit, în stilul caracteristic, că tumba pe care Ivan a făcut-o după un gol marcat în poarta Concordiei Chiajna l-a convins că este omul potrivit pentru Steaua: „Ivan este un jucător pe care l-am dorit foarte mult. O să râdeți, dar știți de la ce mi l-am dorit foarte mult? A dat un gol și a făcut o tumbă. Tumba aia m-a impresionat așa de tare că am vrut să-l cumpăr. Am renunțat la un moment dat, dar voi dând tumba în reluare mereu la televizor m-a încântat din nou. Dacă a muncit așa mult până la 19 ani, înseamnă că e un băiat muncitor, pentru că altfel nu putea să facă tumba aia. Am văzut cândva un jucător de culoare făcând tumba asta și m-am rugat la Dumnezeu să iau un fotbalist ca acesta. Eu cred în combinația asta: fotbalist cu calități de gimnast. Ca fibră mă refer”, a completat Becali.
Mai mult, Steaua va plăti și comisionul de 25% deținut de SCM Pitești din momentul plecării fotbalistului la Craiova: „Ivan nu se știe dacă va juca la noi. Cu siguranță va primi 25-30 de minute în fiecare meci. Nu dai două milioane pe un copil de 19 ani să-l ții pe bancă, să-ți bați joc de el. Am plătit și procentul lui Nicu Badea, 150.000 de euro și dacă intrăm în Ligă încă 100.000 de euro”, a mai spus Becali, care nu a renunțat la Budescu și Enache: „Varianta Budescu nu a căzut niciodată. Am nevoie de el acum, imediat. Enache e un băiat de caracter, nu renunț niciodată la fel. Fac tot posibilul să-l iau, mai mult pentru caracterul lui”, a încheiat finanțatorul Stelei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER