Geniul de afacerist al lui Gigi Becali a ieșit din nou la suprafață! Ce profit uriaș a făcut patronul FCSB cu Dennis Man: „Dacă scad câți bani dau la UTA și ce salarii a avut, rămân cu banii ăștia!”
Transferul lui Dennis Man reprezintă o lovitură uriașă dată de Gigi Becali. Patronul lui FCSB va obține un profit uriaș după vânzarea jucătorului la Parma, echipă aflată pe penultimul loc în Serie A.
Gigi Becali a dezvăluit miercuri seara că l-a vândut pe Dennis Man pentru 13 milioane de euro la formația italiană, ceea ce înseamnă un profit de 11 milioane de euro pentru el.
Profitul uriaș pe care l-a obținut Gigi Becali după transferul lui Dennis Man de la FCSB la Parma, în Serie A
„Pe Man am dat 250.000 inițial și mai dau acum 1.300.000-1.400.000 pentru ăia 11%. Dacă mai scad și salariile lui rămân 11 milioane de euro, ăștia sunt banii, ăsta e profitul. Vă zic eu că dacă nu se întâmpla cu pandemia vorbeam de 500-700 de milioane, cu Mbappe, ăștia. Acuma, când pandemia se oprește, vor exploda prețurile.
Eu n-am crezut că ajung la așa puțin, dar n-am avut ce face că e pandemia. Eu voiam 40, ca dovadă că acuma când i-am mărit contractual i-am trecut clauză în loc de 100 cât avea, i-am trecut 30 sau nu mai țin minte, dar știu că am scăzut. 13 milioane sunt 13 milioane. Nu-l dădeam, dar nu știu ce se întâmplă în Europa, mi-e teamă că se închid granițele și nu mai jucăm nici cupele europene, nimic. Altfel nu dădeam”, a spus Gigi Becali la Digisport.
Totodată, patronul lui FCSB prevede un viitor măreț și pentru Octavian Popescu, despre care susține în continuare că este „jucător de geniu”, precum Leo Messi și Neymar Jr.
„Eu vă zic un lucru… Tavi Popescu ăsta el la ora asta e mai tare ca Man și ca Popa. E jucător de geniu, e fenomen. Eu ziceam de Messi și Neymar că joacă îngerii.
Ăsta e jucător care joacă îngerii pentru el. Ăsta nu va pleca fără 100 de milioane. Eu ce știu e că el e foarte cuminte, a răspuns și el o dată, dar nu a jignit, e bărbat, are nervii lui”, a declarat Gigi Becali.