Universitatea Craiova se mișcă pe piața transferurilor. Chiar dacă este vorba de o mutare la nivel managerial, oltenii s-au orientat și l-au adus pe fostul mare internațional Gheorghiță Geolgău ca președinte. Într-un comunicat oficial al clubului din Bănie, Universitatea anunță revenirea celui care a fost în 2009, timp de o lună, director sportiv al clubului.
Ion „Ghiorghiță” Geolgău a jucat peste 13 sezoane la Universitatea Craiova, din 1976 până 1989, fiind un produs al clubului din Bănie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER