Acționarul majoritar George Copos a declarat, miercuri, agenției MEDIAFAX, că refuză propunerea CS Rapid, conform căreia echipa de fotbal poate juca pe Giulești în etapa a IV-a dacă achită 150.000 de lei până la 13 august, transmițând clubului sportiv să ia stadionul acasă pentru a crește găini.
„Am fost și am făcut punctajul, datoria noastră totală pentru utilitățile la stadion, la data de 30 iunie, era de 121.000 de lei. Atât și niciun leu mai mult. Ni s-a raportat acest lucru în scris. Nu înțeleg de ce ei propun acum să achităm 150.000 de lei. Atunci să ia stadionul acasă, să-l ia să crească găini și alte orătănii pe el”, a spus oficialul rapidist.
Copos susține că ar fi de acord totuși cu plata sumei de 150.000 de lei, dar 30.000 din aceasta să reprezinte o sponsorizare pentru orice secție din cadrul CS Rapid. „Noi suntem gata să plătim 150.000 de lei, 121.000 de lei datoria și 30.000 sponsorizare. Dacă se dorește să facem o sponsorizare de 30.000 să ne spună unde, la secția de lupte, la baschet, la oină… noi suntem de acord. Dar datoria se încheie aici”, a explicat George Copos.
Acționarul majoritar a menționat că Rapid va disputa partida de pe teren propriu cu Concordia Chiajna, din cadrul etapei a IV-a a Ligii I, pe stadionul stadionul Nicolae Dobrin din Pitești. „Meciul cu Chiajna îl vom juca la Pitești. Primarul ne-a invitat să jucăm la acolo, iar noi suntem oameni serioși”, a precizat el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER