„George Copos și Fathi Taher nu iubesc Rapidul!”
Președintele Ligii Suporterilor Rapidisti, Gigi Corsicanu, a declarat că suporterii Rapidului sunt foarte dezamăgiți de faptul că Fathi Taher și George Copos nu au venit la derby-ul cu Steaua și este de părere că aceștia nu țin la echipa din Giulești.
"Suntem foarte supărați pentru faptul că Taher și Copos nu au fost la meciul cu Steaua. La jocul ăsta nu aveau voie să lipsească. Ar fi trebuit să vină la meci, iar apoi puteau să-și rezolve problemele. Copos și Taher au dovedit că nu țin la echipa asta, că nu iubesc Rapidul", a declarat Corsicanu pentru onlinesport.ro
Gigi Corsicanu a comentat și posibilitatea ca steliștii să nu mai poată merge în deplasări vreme de doi ani. "Nu ar fi o măsura normala, vor fi și mai multe incidente. Suporterii tot vor merge în deplasări, dar nu o vor mai face în cadru organizat, astfel că tot ar fi incidente, chiar mai grave. Am avut și noi câteva torțe la meciul cu Steaua, deoarece am văzut ca la Dinamo – Steaua au fost o grămadă de torțe, iar clubul Dinamo nu a pățit nimic. Acum au de gând să ne suspende. Dinamoviștii ar fi trebuit să primească zece etape de suspendare".