Fundașul dreapta macedonean a fost titular în meciul de aseară și a evoluat timp de 52 de minute, fiind înlocuit cu Râpă
Daniel Georgievski a fost recuperat după fractura de peroneu, dar e greu să joace cu Chelsea
În noiembrie, spre sfârșitul meciului cu severinenii, pe care roș-albaștrii l-au câștigat, în Ghencea, scor 2-1, o intrare brutală a unui adversar l-a lăsat pe Daniel Georgievski (foto, în roșu) întins pe gazon. Verdictul medicilor a fost crunt, fractură de peroneu și a urmat o pauză îndelungată de pe gazon! După cinci luni de chin, aseară, fundașul macedonean a fost introdus în teren din primul minut, de Laurențiu Reghecampf.
Evoluția internaționalului nu avea cum să fie precum cea din toamnă, când convocările la naționala Macedoniei veneau pe bandă rulantă. Timid în joc, fotbalistul a fost atent să nu intre în contre cu adversari, iar de mai multe ori a fost încurajat de stafful tehnic: „Hai, Daniel, din prima, așa! Nu te complica”, au sunat mesajele băncii. A mai realizat două pase precise, de 30 de metri către Adi Popa și a fost aplaudat de Reghecampf. Minusul a venit pe la jumătatea primei reprize, când Georgievski a fost întors de două ori de Stana, stelistul a căzut, iar nemțeanul a centrat periculos în centrul careului. Și atunci, fundașii centrali, Szukala și Gardoș, l-au încurajat pe jucător. Jucătorul macedonean a fost înlocuit în minutul 52 cu Râpă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER