Geraldo acuză arbitrajul după înfrângerea cu CFR: „Anul trecut am pierdut cel puțin 10 puncte din cauza asta, acum se repetă aceleași probleme”

Petrolul Ploiești a fost învinsă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), de echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a VI-a Ligii I, în care de la gazde au fost eliminați doi jucători. Golul gazdelor a fost marcat de Teixeira ’54. Pentru CFR Cluj au înscris Jakolis ’39 și Tade ’85.

Geraldo Alves a pus tunurile pe centralul partidei, care în opinia sa a decis scorul final al meciului. El speră să se rezolve problemele din arbitrajul românesc, pentru că echipa Petrolului se simte „vânată” de aceștia.

„A fost un meci liniștit în prima repriză. Știam că CFR e o echipă bună, care vine să joace fotbal. Noi am început bine repriza secundă, am dat gol, dar după aceea a intervenit problema arbitrajului. Nu am avut ce să fac la al doilea galben, mingea m-a lovit pur și simplu în mână, nu a fost nimic intenționat. Cred că a acordat prea ușor cel de-al doliea cartonaș galben, atât la mine cât și la Felipe. Nu e frumos cum am început acest campionat cu arbitrajul. Anul trecut am pierdut cel puțin 10 puncte din cauza asta, acum se repetă aceleași probleme. Nu e normal ceea ce se întâmplă în arbitrajul românesc”, a spus Geraldo pentru Look TV.
 

Publicat: 31 08. 2014, 23:34
Actualizat: 31 08. 2014, 23:35