Geraldo nu renunță!** „E o diferență mare față de primele locuri, dar ne vom lupta în continuare”
Geraldo Alves a declarat, după remiza cu FC Vaslui, scor 1-1, că
echipa sa a pierdut două puncte la acest meci, la care adversarii
au avut doar „jumătate de ocazie” și au înscris.
„Cred că am pierdut două puncte, noi am avut multe ocazii, ei au
avut jumătate de ocazie și au dat un gol. Este o diferență mare
față de primele locuri, dar ne vom lupta în continuare. Tănase este
o pierdere mare pentru Steaua, dar Szekely este un jucător bun,
care a intrat în locul lui”, a spus Geraldo.
Portarul Ciprian Tătărușanu a afirmat că FC Vaslui a marcat la
singura ocazie pe care a avut-o și că Steaua mai are șanse la
titlu. „Noi mai avem șanse matematice la titlu, însă e
foarte greu de recuperat distanța. Mulțumim spectatorilor care au
venit la stadion după rezultatul cu Brașov. Ne va prine bine
această perioadă de pauză, pentru că avem un antrenor
nou”, a precizat Tătărușanu.
Formația Steaua București a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0),
sâmbătă, pe teren propriu, meciul susținut în compania echipei FC
Vaslui, în etapa a XXII-a a Ligii I.
Pentru Steaua a marcat Nicoliță ’51, iar pentru FC Vaslui a înscris
Adailton ’80.
Sursa: Mediafax