Mijlocașul William Gerlem a fost reprimit la antrenamente, după două luni și jumătate în care s-a pregătit cu echipa a doua, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, antrenorul formației FC Vaslui, Viorel Hizo.
„Am comunicat către ligă faptul că expiră azi cele trei luni în care jucătorul a fost suspendat. Am încheiat un act adițional la contractul pe care îl are cu Vasluiul, jucătorul reluându-și antrenamentele alături de ceilalți componenți ai lotului. Faptul că i-a expirat perioada de suspendare nu înseamnă că jucătorul va și evolua.
El se va pregăti alături de colegii lui și, în funcție de randamentul pe care îl va da, și-ar putea găsi un loc în echipă. Dacă va mai comite acte de indisciplină, vom lua din nou măsuri împotriva lui”, a declarat Hizo penru MEDIAFAFX.
Gerlem a fost suspendat la 4 februarie, ca urmare a faptului că nu a respectat indicațiile antrenorului Viorel Hizo din timpul meciului amical cu Șurtan Guzar (Uzbekistan), iar când tehnicianul a decis să-l înlocuiască pe jucătorul brazilian, acesta a avut o reacție verbală violentă la adresa stafului tehnic al echipei moldovene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER