Gerlem e dat DISPĂ‚RUT de la Vaslui!** „Nu mai știm nimic de el de o săptămână”
Tehnicianul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat, vineri,
că de o săptămână nu mai știe nimic de mijlocașul Willian Gerlem,
jucătorul neprezentându-se la antrenamentele formației
vasluiene.
„A acuzat dureri de spate, la un moment dat, însă de o
săptămână nu mai știu nimic de el. L-am văzut la un moment dat prin
vestiar și l-am întrebat ce e cu el. Doctorul îmi spune, acum trei
zile, că nu are nimic. A făcut și un RMN, dar nu are nimic. La el
este bun proverbul «Lupul își schimbă părul, dar năravul
ba»„, a spus Viorel Hizo.
Mijlocașul Willian Gerlem fusese reprimit la antrenamente, în
urmă cu aproape o lună, după ce a fost trimis la echipa a doua de
către Viorel Hizo pentru abateri disciplinare în cantonamentul din
iarnă, din Antalya, atunci când l-a înjurat pe tehnician. El a mai
jucat în acest retur de campionat doar 45 de minute, în meciul cu
cu Universitatea Craiova, după care nu s-a mai antrenat cu echipa,
acuzând dureri de spate.