Gest frumos făcut de Daniel Niculae pentru echipa lui de suflet: „Toți cei care semnasem cererea de intrare în faliment a Rapidului am renunțat”
Daniel Niculae, actualul atacant al Astrei Giurgiu, a declarat, miercuri, că toate persoanele care semnaseră cererea de intrare în faliment a clubului Rapid București au renunțat la acest demers. Dinu Gheorghe precizase că Daniel Niculae, Cristian Săpunaru și alții au cerut falimentul Rapidului.
„A fost o acțiune făcută de foarte mult timp, de către mai mulți jucători, de comun acord. Între timp, uitasem de acest lucru. Din câte am înțeles, s-a făcut o foaie oficială și s-a ridicat cererea noastră. Toți cei care semnasem am renunțat. Chiar dacă am fi renunțat toți jucătorii și antrenorii implicați, oricum nu s-ar fi rezolvat mare lucru, pentru că principalul factor care cere falimentul e ANAF, iar cu statul nu te joci. Să salvăm Rapidul în situația asta e o misiune aproape imposibilă. Din păcate, s-a ajuns prea departe și nu îmi dau seama cum s-ar mai putea salva. Doar să găsim înțelegerea la ANAF și domnul patron să renunțe la banii pe care îi are de luat”, a declarat Daniel Niculae, în cadrul emisiunii Fotbal Club de la DigiSport.
Daniel Niculae (32 de ani) a spus că, prin acest demers, el și ceilalți semnatari au încercat să pună presiune pe factorii de conducere de la clubul giuleștean. „Falimentul a fost ultimul lucru dorit prin acel demers. Am vrut să punem presiune pe persoanele cu factor de decizie de la club, dar se pare că a fost în van. Dacă Rapid va intra în faliment, nu va fi din cauza jucătorilor, ci a altora. Noi am vrut să punem presiune ca să se plătească anumite datorii curente. Nu e corect ca un club aflat în insolvență să facă mai multe datorii, mai ales către stat. Dacă vrei să ieși din insolvență, trebuie să plătești în primul rând datoriile către stat, apoi, cred că pentru jucători și antrenori se puteau găsi soluții. Rapidul nu are cum să falimenteze niciodată, chiar dacă va ajunge în Liga a 4-a. Rapid va deveni un club curat și doar cu ajutorul suporterilor va reveni în prima ligă și în vârf”, a mai spus atacantul care a jucat aproape 9 ani la Rapid.
Cu datorii de peste 4 milioane de euro, dublate de când clubul a intrat în insolvență, Rapid are șanse mici să se mai poată redresa. Judecarea suspendării deciziei de faliment în cazul Rapidului a fost amânată până pe 20 iulie.
Rapid a revenit, din punct de vedere sportiv, în Liga 1, după ce a terminat prima în play-off-ul Seriei 1 din liga secundă.