Gest golănesc al lui Gabi Tamaș, la partida Rapid – FC Voluntari, disputată vineri seară, în etapa a 10-a din Liga 1. Fundașul ilfovenilor s-a enervat foarte tare pe unul dintre adversarii săi, Albert Stahl, și s-a proptit cu antebrațul în gâtul acestuia.
Arbitrii partidei au trecut cu vederea faza, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Gabi Tamaș avea, deja, cartonaș galben, iar pentru gestul său ar fi meritat cel puțin cartonaș galben.
Gabi Tamaș și-a pierdut cumpătul după ce arbitrul partidei, Sorin Antonie, i-a acordat colegului săi, Cristian Costin, al doilea cartonaș galben pentru trageri de timp.
În finalul partidei, același Gabi Tamaș a sărit la cap cu un adversar, însă nu a lovit balonul cu capul, ci cu mâna. Din nou, brigada de arbitrii nu a văzut nimic. Din imagini se poate vedea cât de furios era Gabi Tamaș și cum îi adresează tânărului fotbalist de la Rapid, după ce l-a îmbrâncit, cuvinte grele.
Meciul a continuat. FC Voluntari s-a impus, într-un final, cu scorul de 1-0, după golul marcat de Vadim Rață.
Rapid: H. Moldovan – Cl. Belu, Dandea, D. Grigore, Morais – Crepulja, Nastos – Carnat, R. Ilie, Hlistei – Ad. Bălan Rezerve: Drăghia, Goge, Florică, R. Costin, B. Barbu, Pănoiu, Stahl, Sefer, Marzouk Antrenor: Mihai Iosif
FC Voluntari: M. Popa – Miranda, Tamaș, Armaș, Briceag – C. Costin, Droppa, Rață – Lopes, Nemec, I. Gheorghe Rezerve:V. Neacșu, C. Achim, Meleke, A. Vlad, M. Ilie, L. Fulop, Tavares, Angelov, Daniel Paraschiv Antrenor: Liviu Ciobotariu
Stadion: Arena Naţională (Bucureşti) Arbitru: Antonie Andrei (Bucureşti) / A1: Avram Valentin (Bucureşti), A2: Gheorghe Bogdan (Bucureşti)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER