Mijlocașul echipei FC Vaslui, Stanislav Ghencev, va rata restul campionatului, el suferind o întindere de ligamente la un genunchi, la antrenamente, a anunțat tehnicianul Marius Lăcătuș.
„Ghencev va face o pauză mai lungă din cauza unei accidentări mai grave suferită la antrenamente. Însă tot răul este spre bine, pentru că se impune o intervenție chirurgicală. Din păcate, va sta cel puțin o lună departe de echipă, ceea ce înseamnă că acest retur de campionat este compromis pentru jucătorul nostru”, a explicat Marius Lăcătuș.
Tehnicianul a precizat că Ghencev va purta timp de două săptămâni o atelă gipsată, după care va începe antrenamentele de recuperare.
Lăcătuș susține că accidentarea a survenit din cauza terenului de antrenament, care nu și-a revenit după sezonul rece.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER