Gheorghe Chivorchian:** „Campionatul e decis în proporție de 20 la sută de arbitraje!”

Președintele Consiliului Director al FC Timișoara, Gheorghe
Chivorchian, a declarat, marți, că titlul de campioană este decis
în proporție de 20 al sută de calitatea arbitrajelor, dar
precizează că grupările din Liga I trebuie să aibă răbdare cu
Comisia Centrală a Arbitrilor.

„Cei care pot analiza greșelile de arbitraj sunt cei de
la comisia de arbitraj și cu siguranță vor face asta la finalul
campionatului. Eu cred că acest campioant, pe lângă ceea ce arată
jucătorii pe teren, este influențat în proporție de 20 la sută și
de calitatea arbitrajelor. Ceea ce încearcă Vasile Avram însă e un
început și trebuie să avem toți răbdare”
, a spus
Chivorchian, la sediul LPF.

Chivorchian a a afirmat că antrenorul Dusan Uhrin va alinia la
partida cu FC Vaslui o formație ofensivă, chiar dacă FC Timișoara
ar fi avantajată și de un rezultat de egalitate în acest meci.
„Lupta e strânsă, interesantă. Sunt echipe frumoase, care
au demonstrat pe parcursul celor 30 de etape că se bat justificat
pentru această poziție. Îmi doresc ca la final, campioana morală și
pratică să fie Poli Timișoara. Cu FC Vaslui avem și șansa egalului,
dar mergem acolo să învingem, cu o formație ultraofensivă, după cum
am discutat cu domnul Uhrin”
, a precizat oficialul
bănățenilor.

Gheorghe Chivorchian nu a dorit să comenteze comunicatul de
presă al jucătorilor formației FC Timișoara, susținând că nu
cunoaște conținutul acestuia: „Nu știu la ce comunicat vă
referiți, nu pot să-l comentez dacă nu-l știu. Eu cu jucătorii de
la Poli ne adunăm și vorbim și ce ne convine și ce nu. Dar acum nu
pot comenta”.

Jucătorii formației FC Timișoara au remis, marți, un comunicat
agenției MEDIAFAX, în care își exprimă nemulțumirea față de
atacurile, criticile, minciunile și uneori chiar
jignirile”
pe care conducerea clubului le-a formulat la
adresa lor, fără să țină cont de rezultatele echipei și de faptul
că fotbaliștii au dat dovadă „de foarte multă
înțelegere”
în fața patronatului vizavi de situația
financiară a clubului.

Sursa: Mediafax

Publicat: 03 05. 2011, 16:20
Actualizat: 03 05. 2011, 16:21