Gheorghe Hagi, fericit după ce a umilit formația care a bătut Steaua și Dinamo în doar câteva zile: „Am făcut un meci extraordinar”

Antrenorul Gheorghe Hagi a declarat, joi, la finalul partidei FC Viitorul – Pandurii Târgu Jiu, scor 4-0, că jucătorii săi au făcut o partidă foarte bună, precizând că acest rezultat le va da încredere fotbaliștilor.

E un rezultat meritat, o victorie muncită, venită bine. Am fost inspirați în alegerile pe care le-am făcut. Suntem fericiți, pentru că adversarul era foarte bun, periculos, o echipă care știe fotbal, dar și noi am fost puternici în majoritatea timpului. E un meci extraordinar făcut de noi și sper să o ținem tot așa. Când ai reușite, vine încrederea, dar trebuie să rămâi un jucător disciplinat, dispus la efort și multă muncă, pentru că altfel se întâmplă ca în prima etapă cu CSMS Iași. Trebuie să tratăm fiecare meci așa cum am făcut-o acum„, a spus Hagi.

Gheorghe Hagi a afirmat că se așteaptă ca partida cu Steaua, contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii I, să fie una frumoasă, în care va fi interesant de văzut cine va câștiga reprezentativa de seniori a României sau cea de tineret.

O să fie un meci frumos. Trebuie să o analizez foarte bine pe Steaua ca să putem avea o șansă. Trebuie să stăm bine în teren, să avem un joc fără minge foarte bun, pentru că avem talent bun cu mingea. Steaua are jucători de națională, ai mei mai mici și vom vedea cine bate naționala mare sau naționala U19 sau U21„, a completat Hagi.

Echipa FC Viitorul a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (1-0), formația Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii I.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Mitrea ‘3 din penalti, Benzar ’62, ’82 și Țâru ’68.

 

Publicat: 19 03. 2015, 18:19
Actualizat: 19 03. 2015, 18:21