Gheorghe Hagi își ține jucătorii în alertă! FC Viitorul și-a programat un amical cu o echipă de tradiție
FC Viitorul organizează un meci amical, miercuri, 24 iunie, de la ora 18:00, împotriva echipei Petrolul Ploiești, din Liga 2, anunță site-ul oficial al clubului lui Gheorghe Hagi.
Partida se va disputa la Ovidiu, cu trei zile înaintea deplasării de la Sfântu Gheorghe, programată sâmbătă 27 iunie, de la ora 20:00.
FC Viitorul – Petrolul Ploiești, meci amical
Această partidă de verificare vine la doar două zile după ce Viitorul a disputat meciul cu Hermannstadt, scor 4-1, în cadrul etapei a cincea din play-out-ul Ligii 1.
Astfel, Gheorghe Hagi vrea să își țină în „priză” jucătorii, chiar dacă în play-out meciurile vor fi mai dese decânt în play-off.
Arbitrii acestei întâlniri vor fi Ionel Nae, Sebastian Stoianov și Paul Dimancea, iar FC Viitorul informează că „Partida se va disputa în aceleași condiții precizate de Ministerul Sănătății, astfel că accesul suporterilor și al presei este interzis”.
Petrolul se pregătește de play-off
Săptămâna viitoare va relua și Petrolul Ploiești meciurile oficiale, urmând să se lupte pentru promovarea în Liga 1 cu UTA Arad, CS Mioveni, Turris Turnu Măgurele, FC Argeș și Rapid București.
„Lupii galben” vor debuta, după pauza cauzată de pandemia de coronavirus, în deplasare, pe terenul celor de la UTA Arad, în jurul datei de 4 iulie. Aceștia pornesc de pe penultimul loc în play-off.
În Liga 2, campionatul va fi reluat doar de către primele șase echipe din clasament, în sistem play-off, cu meciuri într-o singură manșă și cu înjumătățirea punctelor acumulate în sezonul regulat.
- A fost stabilit programul meciurilor play-off-ului din Liga 2. UTA – Petrolul se joacă în prima etapă, Rapid începe la Mioveni, unde a câștigat cu 5-1 în sezonul regulat
- Pronosticurile golgheterilor din Liga 2 și propunerile interesante pentru FRF: „Noi nu mergem în Europa League”. De ce toți o văd favorită pe UTA, care este arma secretă a arădenilor și ce vor face petroliștii dacă promovează | EXCLUSIV
Programul celor cinci etape din play-off-ul Ligii 2
Etapa 1 – 4 iulie 2020
UTA Arad – Petrolul Ploiești
Turris Oltul Turnu Măgurele – Campionii FC Argeș
CS Mioveni – Rapid
Etapa 2 – 11 iulie 2020
Petrolul Ploiești – Rapid
Campionii FC Argeș – CS Mioveni
UTA Arad – Turris Oltul Turnu Măgurele
Etapa 3 – 18 iulie 2020
Turris Oltul Turnu Măgurele – Petrolul Ploiești
CS Mioveni – UTA Arad
Rapid – Campionii FC Argeș
Etapa 4 – 25 iulie 2020
Petrolul Ploiești – Campionii FC Argeș
UTA Arad – Rapid
Turris Oltul Turnu Măgurele – CS Mioveni
Etapa 5 – 1 august 2020
CS Mioveni – Petrolul Ploiești
Rapid – Turris Oltul Turnu Măgurele
Campionii FC Argeș – UTA Arad
Barajul de promovare/menținere în Liga 1 va avea loc în datele de 5 și 9 august.
Clasamentul play-off-ului Ligii 2
1. UTA Arad 25 p.
2. CS Mioveni 20 p.
3. Turris 20 p.
4. FC Argeș 19 p.
5. Petrolul Ploiești 19 p.
6. Rapid 19 p.