Viitorul a remizat în Copou, scor 1-1 cu Poli Iași, în cadrul etapei a zecea din play-out-ul Ligii 1, dar Gheorghe Hagi (55 de ani) s-a declarat mulțumit de punctul obținut de către elevii săi.
Viitorul s-a salvat matematic de la retrogradare, iar Gheorghe Hagi răsuflă ușurat și anunță care este următorul obiectiv impus la Ovidiu.
„Regele” a anunțat că le cere în continuare jucătorilor să câștige fiecare meci rămas, chiar dacă Viitorul și-a îndeplinit obiectivul de salvare de la retrogradare. Mai mult decât atât, Gică Hagi a dat de înțeles că are în plan să introducă pe teren, în ultimele etape din play-out, și jucători care au jucat mai puțin în actualul sezon.
„Am făcut un meci bun, am încercat să ne impunem stilul de la început, dar ei ne știau bine și ne-au blocat. În atac nu am fost foarte inspirați. E un punct care ne aduce liniște și suntem fericiți. Toate echipele luptă să rămână în prima ligă, iar noi ne-am atins obiectivul. Suntem foarte mulțumiți. Am fost serioși, am jucat bine și acum putem sărbători.
Obiectivul în continuare e să jucăm fotbal, să luăm puncte, să ne impunem fotbalul. Avem jucători care trebuie să joace. Vrem să câștigăm fiecare meci, așa cum ne-ați cunoscut. Vom face asta la toate meciurile. Jucătorii nu au cum să aibă mai mult de 4 zile vacanță. Nu știm programul, ne adaptăm de la o săptămână la asta. Pe teren vom da minute tuturor. Sunt jucători care merită să joace”, a spus Gheorghe Hagi, la flash-interviurile de după meci.
După ce a văzut că nu a fost ascultat cu privire la „înghețarea” campionatului și au apărut numeroase cazuri de coronavirus în Liga 1, Gică Hagi a anunțat, în stilul caracteristic, că nu vrea să se mai implice în alte probleme decât cele ale echipei sale.
„Eu vă zic un singur lucru, vă amintesc declarația mea. Am fost primul care a zis-o. Era bine să nu se joace. Dacă s-a început, acum ce să zic. Trebuie să tac din gură din postura în care sunt. Trebuie să ne preocupăm de alte lucruri, de bugete, să vedem cum ținem jucătorii, cum să facem să fim mai puternici.
Dacă s-a dat drumul la treabă, acum să vedem ce va fi. Eu sunt salvat și nu are rost să vorbesc, nu decid eu. Nu comentez ce spun alții, nu vreau să creez mai mult circ decât e. Eu stau liniștit la Ovidiu, la Mamaia, atent la nevoile noastre. Mă concentrez pe probleme interne”, a mai spus Gheorghe Hagi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER