Ghinionistul Pleașcă va fi operat astăzi la București!** Grigoraș e devastat: „Ne va lipsi mult în acest sezon”
Fundașul echipei Pandurii Târgu Jiu, Marian Pleașcă, accidentat în meciul României cu Belgia, va fi operat, miercuri, la București, după ce RMN-ul efectuat a relevat faptul că a suferit o ruptură de ligamente și menisc, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Pleașcă a plecat la București și se va opera la o clinică particulară. A făcut încă un RMN și s-a confirmat că are ruptură de ligamente și meniscul rupt. Din câte știu eu operația nu este grea, dar recuperarea este de lungă durată„, a spus antrenorul secund al gorjenilor, Marian Dinu, care a precizat că Pleașcă va face recuperarea în afara țării.
Convocat de Victor Pițurcă la națională în premieră pentru meciurile amicale cu Belgia și Grecia, Pleașcă s-a accidentat în primul meci oficial.
Cel mai afectat de această veste a fost antrenorul Grigoraș care nici după verdictul medicilor de la București nu putea crede că nu se va mai putea baza pe fundașul său dreapta și a cerut un nou examen RMN. „Pleașcă ne va lipsi mult și pentru mult timp. Ruptura de ligamente necesită operația și o recuperare de durată așa că nu mai sperăm să putem conta pe el în acest sezon. Sper doar să fie puternic și să treacă cu bine peste această problemă pentru că e tânăr și poate reveni pe teren și chiar și la națională”, a spus antrenorul care are acum doi jucători de bază pe lista indisponibililor pe o perioadă mai mare de timp, Băcilă și Pleașcă.
Sursa: Mediafax