Ghionea: „Am ales cu sufletul”
Ghionea (foto), fostul căpitan al Stelei, a ajuns la Timișoara
ieri-dimineață. El a participat la primul său antrenament la Poli
și a făcut cunoștință cu noii săi colegi. Niciun cuvânt însă despre
problema cu mașina confiscată de poliție.
Ghionea a vorbit foarte frumos despre noua sa echipă și suporterii
acesteia, la prima sa discuție cu presa timișoreană. „Am ales
Timișoara în primul rând pentru că e un club care își dorește
foarte mult să câștige titlul. Am ales cu sufletul și am venit cu
inima deschisă. Îmi doresc să iau titlul și cred că Timișoara are
șanse reale la campionat, dar e nevoie de foarte multă muncă,
seriozitate și sacrificiu. Am trăit o perioadă frumoasă la Steaua,
ce a fost a fost, însă acum e un nou început la o echipă ca Poli,
care are o tradiție la fel de frumoasă și un public pătimaș. Eu
i-am apreciat tot timpul pe fanii timișoreni”, a declarat
fotbalistul în vârstă de 31 de ani.
Fundașul a precizat că s-a înțeles cu Poli în urmă cu două
săptămâni, dar a semnat abia miercuri, pentru că a așteptat să
devină liber de contract. Ghionea a purtat echipamentul cu numărul
31 la ședința de pregătire de ieri.
Fundașul stânga Ignjatjevic s-a înțeles
verbal cu șefii lui Poli și astăzi va ajunge la Timișoara pentru a
semna
Eu nu am venit la Poli din postura de titular, sunt egal cu toți
ceilalți din vestiar
Sorin Ghionea, fundaș Poli Timișoara