Ghionea: „Să vină titlul 24!”
Cu toate că Sorin Ghionea a intrat în vacanță, gândul tot la fotbal îi stă. Contactat de ProSport, fundașul Stelei a povestit ce dorință și-a pus de Anul Nou: să fie părtaș la câștigarea campionatului cu numărul 24 din istoria roș-albaștrilor.
Sorin, cum te simți după accidentarea de la sfârșitul campionatului?
Am suferit o lovitură la antrenament în săptămâna premergătoare meciului cu Fiorentina și am preferat să nu risc să intru nerefăcut. Acum sunt bine, nu mai am nicio problemă medicală.
Ai devenit al doilea căpitan al echipei, după Mirel Rădoi…
E o responsabilitate importantă aceea de a fi căpitan de echipă. Mă bucură aprecierea antrenorilor și a celor care te îndeamnă să faci mai mult decât ceea ce faci în mod normal.
Gigi Becali a spus că Lovin, Goian și Rădoi pot pleca dacă primesc oferte. Tu te gândești la un transfer?
Nu mă gândesc la plecare. Momentan, îmi doresc să fiu fericit și sănătos și vreau ca la anul să vorbim mai puțin și să facem mai multe pe teren. S-a tot spus că eu, „Goe” și Rădoi plecăm, dar până la urmă s-a transferat Neșu. Vedeți și voi, când vrea Dumnezeu să te transferi, te ia și din bucătărie.
Cine ar putea să-ți ia locul la Steaua din „noul val”?
Sunt fotbaliști foarte buni care vin din urmă, de la echipa secundă sau dintre cei care au fost împrumutați la Buzău. Nu vreau să dau nume, pentru a nu face diferențieri, dar ei trebuie să știe că, dacă li se va da o șansă, atunci să tragă cu dinți de ea. Așa am făcut și noi când eram de vârsta lor.
Mulțumit de rezultatele din tur?
Am mai multe regrete. În primul rând că am pierdut puncte cu echipele mici de campionat. Întotdeauna un titlu se câștigă cu formațiile mici, pentru că într-un tur de campionat ai doar trei meciuri tari. Dacă eram atenți, nu pierdeam puncte acasă cu Otopeniul, cu Gloria Buzău sau cu Timișoara, când am dat o bară în minutul 86.
Ce îți propui pentru viitor?
În vestiarul Stelei toată lumea să gândește numai la câștigarea campionatului și la o nouă participare în Champions League. Obiectivul Cupei, din păcate, l-am ratat. Mi-aș dori locul întâi, pentru că, dacă ocupi locul doi și mergi în Ligă, nu e același lucru. În plus, am și o dorință personală, am prins câștigarea titlului cu numărul 23 din istoria Stelei, acum îl vreau și cel de-al 24-lea.
Te mai gândești la o revenire la națională? Ești în continuare suspendat după cartonașul roșu primit la ultimul meci al tricolorilor?
Gestul pe care l-am făcut la națională îl regret. Prostia și plăcerea se plătesc în viață. Eu plătesc prostia din mintea mea. Important este că s-a câștigat partida cu Feroe și nu s-a compromis calificarea.
Ce părere ai de „debarcarea” lui Dorinel?
Schimbările dese de antrenor nu fac bine echipei. Orice problemă care apare în jurul Stelei ne afectează. Cu toate astea, relațiile dintre noi sunt sudate, pentru că suntem de aproape doi ani împreună și nu ne vor dezbina astfel de situații.
Mirel Rădoi a spus că ați regretat, în vestiar, atunci când v-ați despărțit prima dată de Lăcătuș…
Are dreptate. Nu îți pare rău de un lucru decât după ce îl pierzi. Era bine dacă făceam mai multe pe teren la momentul respectiv. Sper să fim mai concentrați în retur pentru că trebuie să ne respectăm blazonul.
În schimb, Gigi Becali a afirmat că la plecarea lui Dorinel voi v-ați bucurat în vestiar….
Dacă știe dânsul asta, ar fi mai bine să dea și nume. Nu e om la echipă care să fie fericit de răul altuia. Fiecare antrenor are stilul și strategia lui și rezultatele îl fac mare. Noi suntem fotbaliști și vrem să ne facem treaba cât mai bine pe teren.
Cu cine te-ai înțeles mai bine? Cu Dorinel sau cu Lăcătuș?
Cu amândoi am avut o relație de profesionalism. Cu Dorinel am fost coleg la Steaua pe vremea lui Zenga, iar acum mi-a fost antrenor. La fel și cu Lăcătuș.
13 selecții are fundașul Stelei la naționala României, pentru care a marcat un gol
3 goluri a marcat Ghionea pentru Steaua în campionat și cupele europene
151 de meciuri are Ghionea la Steaua în campionat și cupele europene