Giani Kiriță, dezamăgit de evoluția favoriților: „Nu îmi place cum arată echipa! E păcat pentru suporterii pe care îi are Dinamo”
Dinamo a pierdut eternul derby cu Steaua, aceasta fiind a șasea înfrângere consecutivă pentru „câini” în fața marii rivale.
Fostul jucător al roș-albilor, Giani Kiriță, este dezamăgit de cum merg lucrurile la Dinamo, mai ales de faptul că nici perspectivele nu par prea bune.
„S-a văzut diferența clară dintre cele două echipe. E trist că Dinamo nu a reușit nici măcar un șut pe poartă în prima repriză.
Matei este un copil tânăr, nu are atitudine de căpitan la Dinamo. Ar trebui să fie doi lideri în vestiar, e o responsabilitate enormă să fi căpitan la Dinamo. Nu e indicat ca după meci antrenorul să te critice. Orice antrenor va veni la Dinamo, îi va fi foarte greu.
Dinamo nu se poate bate de la egal la egal cu Steaua, o echipă nu poate arăta în acest fel într-un asemenea meci. E păcat pentru suporterii pe care îi are Dinamo. Dacă domnul Negoiță a fost mulțumit, înseamnă că știe mai bine, poate are un plan pe termen lung. Mie nu îmi place cum arată echipa acum, ar trebui format un staff competent care să aibă sub comandă jucători valoroși”, a spus Giani Kiriță la Sport.ro