Gică Hagi a recunoscut! Motivul pentru care vrea să vândă o parte din Viitorul: „Nu vând toată echipa!”

Gică Hagi a recunoscut că vrea să vândă o parte din clubul pe care-l deține. Cristi Bivolaru a anunțat la ProSport LIVE că „Regele” ar fi dispus să cedeze chiar și pachetul majoritar de acțiuni, deoarece Viitorul trebuie să treacă la următorul nivel.

Gică Hagi a demarat în 2009 cel mai ambițios proiect din fotbalul românesc, de după Revoluție. Cel mai mare fotbalist român a înființat academia care-i poartă numele și anul trecut a reușit să câștige primul titlu din istorie. Însă Gică Hagi este dispus să renunțe la o parte de acțiuni.

Performanța cere investiții tot mai mari, iar „Regele” așteaptă oameni de afaceri care sunt dispuși să bage bani în proiectul său. Hagi spune că Viitorul are nevoie de oameni potenți financiari pentru a trece la următorul nivel, dar se va baza în continuare pe promovarea tinerilor. Hagi spune că vrea să vândă pentru a-și putea vedea mai departe de cariera de antrenor:

„Vând acțiuni la club, nu clubul întreg. Am dus-o până într-un punct, dar acum încercăm să cooptăm parteneri. Cred foarte mult în munca în echipă. Nu ne vom schimba însă, ne vom axa în continuare pe Academie

Într-o zi o să plec de aici. Am și eu nevoie de-o provocare. Vreau să antrenez un club mare și o echipă națională”, a declarat Gică Hagi.
 

Publicat: 20 10. 2017, 17:57
Actualizat: 20 10. 2017, 18:51