Gică Hagi, criticat imediat după meci: „A fost un jucător genial, dar ca antrenor se înșală în această privință”. Numele mare care-i spune răspicat unde greșește

Înfrângerea clară suferită de Viitorul contra FCSB-ului, 0-2 la Pitești, l-a făcut pe Cornel Dinu (70 de ani) să atragă atenția asupra principalei hibe din percepția de antrenor a lui Gică Hagi, jocul defensiv al fostei campioane.

De când și-a făcut un nume ca antrenor în Liga 1, „Regele” a ieșit întotdeauna în evidență prin accentul pe care l-a pus pe jocul ofensiv al Viitorului și nu puține au fost momentele în care defensiva nu s-a ridicat la nivelul atacului. Luni seară, nici fundașii, nici atacanții nu au convins, dar Cornel Dinu susține că problema mai mare se află la compartimentul defensiv: „Gică Hagi a fost un mijlocaș ofensiv genial. Dar ca antrenor, se înșală în privința defensivei. El este mai atent la atac! Se înșală când e vorba de Ghiță, se înșală când e vorba de Țâru și se înșală când e vorba de băiatul ăsta cu o coafură bună de pus în frizerii (n.red -. Srgian Luchin)„, a declarat „Procurorul”, imediat după meci, la Telekom Sport.

După 19 etape din acest sezon, Viitorul a primit 21 de goluri, tot atâtea câte are FCSB. Prin comparație, liderul CFR Cluj a încasat doar 12 goluri, iar Craiova doar 16.

 

 

Publicat: 11 12. 2018, 09:08
Actualizat: 11 12. 2018, 17:17