Gică Hagi dă una dintre cele mai importante lovituri de la înființarea Academiei! Presa turcă a făcut anunțul: „Au ajuns la un acord verbal”

  • Gheorghe Hagi va lucra din nou cu Galatasaray! Presa de la Istanbul scrie despre un parteneriat între Academia Hagi și gruparea „Cim Bom”, jurnaliștii turci dezvăluind că cele două părți au ajuns deja la „un acord verbal”.

Impresionați de jucătorii crescuți în academie, conducătorii lui Galatasaray vor trimite mai mulți puști în România pentru a se dezvolta precum au făcut-o Răzvan Marin, Romario Benzar sau Florinel Coman. De asemenea, Gică Hagi va deveni consultant oficial al clubului din Istanbul, cu privire la transferurile echipei de seniori. Pe lângă academia de la malul Mării Negre, turcii vor trimite jucători și în Senegal și Croația, pentru ca juniorii echipei să joace cât mult.

Hagi a jucat la Galatasary din 1996 până în 2001 când a agățat ghetele în cui. În cele cinci sezoane petrecute la Istanbul, fostul decar al naționalei a câștigat de patru ori campionatul (1997, 1998, 1999, 2000), de două ori Cupa Turciei (1998-99, 1999-2000), de două ori Supercupa Turciei (1996, 1997), Cupa UEFA (2000) și Supercupa Europei (2000). Din postura de antrenor, Hagi a pregătit de două ori formația pentru care a scris istorie, prima dată din 2004 până în 2005, iar a doua oară din 2010 până în 2011.

Publicat: 18 04. 2017, 19:21
Actualizat: 18 04. 2017, 19:22