Gică Hagi este convins că l-a descoperit pe noul Florinel Coman: „Cred că o să îi vedeţi foarte des de acum!” Două nume surpriză pe care le propune
Gică Hagi a tot sperat ca România să urmeze exemplul Franței sau al Belgiei și să înghețe campionatul întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus. Acum, nu are de ales și va trebui să ducă la bun sfârșit un an nu tocmai reușit al Viitorului. Louis Munteanu și Alexi Pitu sunt cei doi oameni care îl pot scoate pe „Rege” din criza de rezultate a ultimului sezon.
Gică Hagi a ratat play-off-ul cu Viitorul și se poate gândi la noul sezon. De fapt, acesta a fost și mesajul „Regelui” pe timpul pandemiei de coronavirus. „Trebui să ne gândim la sezonul viitor, acesta e compromis”, a fost mesajul antrenorului-patron de la Viitorul.
Gică Hagi este convins că l-a descoperit pe noul Florinel Coman
Gică Hagi nu a pierdut vremea și s-a pus pe treabă. Mai întâi a redus salariile la Viitorul, apoi a început să se gândească la viitor. Am mai cumpărat ceva teren pentru Academie și pregătește investiții uriașe.
Hagi este convins că va avea banii necesari extinderii adevăratei afaceri pe care a pus-o pe picioare la Constanța. Louis Munteanu și Alexi Pitu sunt doi dintre jucătorii cu care este sigur că va da lovitura:
„După Coman, eu zic că Louis Munteanu e fotbalistul care are cele mai multe goluri la toate loturile naţionale, pentru că el e din prima zi la loturile naţionale şi a dat goluri peste tot. E un număr 9, diferit de Coman, dar foarte bun, marcator pur. E număr 9 clasic, care marchează foarte multe goluri.
El şi Pitu au stat cel mai mult cu noi, ei sunt cei doi jucători care arată din punct de vedere fizic foarte bine, la nivelul primei echipe. Pe ei cred că o să îi vedeţi foarte des acum”, a declarat Gică Hagi la Telekom Sport.
- Louis Munteanu (17 ani) este cel mai tânăr marcator din acest sezon de Liga 1 și are o cotă de piață de 325 de mii de euro.
- Alexi Pitu (17 ani) este cel mai tânăr român care a jucat în cupele europene și este evaluat de transfermarkt la 150 de mii de euro.
Gică Hagi a avut o reacție vehementă imediat după ajungerea pandemiei de coronavirus în România și instalarea stării de urgență:
„Eu cred că trebuie să ne gândim la sezonul viitor, nu la acesta! Avem în faţă un pericol major, iar acum principalul obiectiv e sănătatea oamenilor, nu fotbalul. Tot vrem să facem 18 sau 16 echipe, așa că hai să păstrăm clasamentul de acum, să vină şi cele din B şi să mărim campionatul! Aşa cum Liverpool e campioană în Anglia, fiindcă e pe primul loc, aşa să se procedeze şi la noi!”, a spus Gică Hagi.
Cât despre adevăratul Florinel Coman, acesta a ajuns cel mai valoros jucător din România, cu o cotă de 5,4 milioane de euro.
AS Roma și Galatasary, dar și Middlesbrough sunt ultimele mari echipe care s-au interesat de soarta bijuteriei lui Gigi Becali, de la FCSB.