Gică Hagi face „reducere” pentru cluburile care-l vor pe Ianis, dar există o condiție: „Veniți acum, că e mai ieftin! După 1 iunie va fi mai scump”
Mutarea lui Ianis Hagi de la Viitorul la un club din străinătate, existând deja interesul unor cluburi ca Sevilla, Inter, Genk sau Standard Liege pentru el, e cea mai mediatizată. Acum, Gică Hagi, managerul clubului constănțean și părintele mijlocașului de 20 de ani, a venit cu detalii despre transferul ce va avea în vară.
„Pasul ideal pentru Ianis ar fi o echipă foarte bună, care joacă fotbal, care îl include în proiect sută la sută. El se duce acolo să joace, e tânăr și trebuie să joace…Trebuie să joci ca să progresezi. Să fac pașii următori. Acesta este obiectivul clubului, al lui în primul rând și al clubului, ca să îi găsim o echipă. Dar, sunt echipe interesate de el, nu ne plângem”, a declarat Gică Hagi la Telekom Sport.
„Ianis trebuie să facă pasul afară în vară și îl va face. Suntem aproape. Aproape, adică mai e o lună”, a mai spus „Regele”, care a adăugat că-și dorește ca mutarea să aibă loc înainte de EURO 2019, campionat ce va începe la data de 16 iunie: „Așa cred că va fi. Dacă nu, vom aștepta. Dacă vom aștepta, va fi mai scump. Am spus-o și pe asta. Veniți acum, că după întâi va fi mai scump, iar înainte de întâi va fi mai ieftin”.