Gică Hagi își lansează cartea și face o dezvăluire: „Unde am făcut facultatea?! Sunt doar șase sau șapte în lume”
Gică Hagi a anunțat că-și va lansa cartea cu ocazia împlinirii a zece ani de la înființarea Viitorului.Academia ce-i poartă numele fost fondată în 2009, iar Viitorul a promovat în Liga 1 în 2012, în ediția 2016 – 2017 a câștigat titlul.
„În noiembrie o să vedeți și cartea, că sunteți nerăbdători. O să vedeți, o să anunț eu că să nu anunțe alții. O să iasă și o carte tehnică, în care o să vedeți viziunea pe care am avut-o când am plecat și unde am ajuns cu ea.
Facultatea am făcut-o în fotbal. Eu am făcut școală în România, am fost școlit și format în România, dar facultatea am făcut-o la Real Madrid și Barcelona! Sunt șase în lume sau șapte! Nu aveți cum să ștergeți asta, oricât ar vrea unii. Se cheamă istorie, tradiție, carieră!”, a spus Gică Hagi, în cadrul unei conferințe de presă.
„La anul, cand facem 10 ani, o sa apara si o carte. Vrem sa aratam conceptul nostru, cum am devenit cei mai buni. Pentru ca am devenit cei mai buni. Echipa mare a realizat o ceva incredibil, dar Academia a obtinut niste performante extraordinare.
Hagi își lansează cartea
Anul trecut, Gică Hagi spunea: „Vorbim de filozofie, care este clară, pe ce principii se bazează. Veți vedea, dacă o s-o citiți o să vedeți că nimic nu e întâmplător în viață. Totul a fost programat, vizionat de subsemnatul. Subsemnatul care a stat în casă și a muncit opt ani.
Dacă o să vedeți cartea și o s-o citiți și o să vi se pară simplu, pentru că și sora-mea o înțelege – știe fotbal, a învățat fotbal în ăștia opt ani – sau și nevasta-mea, și oricine poate. Secretul stă în detalii. Muncă pe care o faci stă în detalii. Fiecare e diferit și fiecare va lua decizii și va interpreta lucrurile. Așa că să nu încercați să mă imitați că e greu. E greu și nu e bine. Și eu am luat lucruri de la antrenorii mei”.
Viitorul va juca duminică, ora 15:30, cu Academica în etapa 13 a Ligii 1.